29.8 C
București
vineri, 17 iulie 2026
AcasăSpecialSerghei Lavrov şi Titus Corlăţean vor discuta despre apărarea ANTIRACHETĂ

Serghei Lavrov şi Titus Corlăţean vor discuta despre apărarea ANTIRACHETĂ

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, şi omologul său român, Titus Corlăţean, se vor întâlni, în 9 iulie, la Moscova pentru a discuta despre o serie de probleme de interes bilateral şi internaţional, între care securitatea europeană, aanunţat vineri purtătorul de cuvânt al diplomaţiei ruse, conform Mediafax.

„Intenţionăm să ne formulăm poziţii de principiu cu privire la stabilirea relaţiilor cu UE şi NATO şi vom avea un schimb de păreri despre mijloacele de perfecţionare a arhitecturii securităţii europene, punând accent pe problema apărării antirachetă”, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei ruse, Aleksandr Lukaşevici, în cadrul unei întâlniri cu presa, citat de RIA Novosti, în pagina electronică.

„Vom discuta, de asemenea, despre cooperarea în regiunea Mării Negre şi situaţia din Balcani”, a adăugat diplomatul rus, referindu-se la agenda de discuţii privind problemele internaţionale, citat de Itar-Tass.

În plus, în cadrul întâlnirii, părţile vor discuta „perspectivele dezvoltării relaţiilor bilaterale”, iar „o atenţie considerabilă va fi acordată comerţului şi cooperării economice”, a declarat Lukaşevici.
„Planificăm să discutăm şi problemele complexe cu care se confruntă investitorii ruşi în România”, a adăugat el, potrivit Itar-Tass.

Cele două părţi vor semna un acord privind crearea unui Centru rus de ştiinţă şi cultură la Bucureşti şi programe de cooperare în domeniile culturii, presei, sporturilor, tineretului şi turismului, a precizat Lukaşevici.

Vizita oficială la Moscova a ministrului român de Externe, Titus Corlăţean, va avea loc în perioada 8-10 iulie, deplasarea fiind efectuată la invitaţia omologului său rus, Serghei Lavrov, a anunţat MAE.

„Aceasta reprezintă prima vizită bilaterală la nivel de miniştri de externe din februarie 2009”, a afirmat, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al MAE, Brânduşa Predescu.

În afara convorbirilor oficiale cu Lavrov, Corlăţean va mai avea întrevederi cu preşedinţii comitetelor pentru afaceri de externe din Duma de Stat şi Consiliul Federaţiei, precum şi cu copreşedintele din partea rusă a Comisiei interguvernamentale mixte pentru cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică.

De asemenea, oficialul român va susţine o prelegere la Academia Diplomatică a MAE rus.

Cele mai citite

VIDEO. Specialiștii chinezi din domeniul tehnologiei discută despre cooperarea și guvernanța inteligenței artificiale la expoziția din Shanghai

Inteligența artificială nu ar trebui să fie dominată de o singură țară, a declarat vineri președintele Chinei, Xi Jinping, la o importantă conferință tehnologică...

Klopp îi ia apărarea lui Tuchel! Reacția după valul de critici din Anglia

Jurgen Klopp a comentat criticile îndreptate împotriva lui Thomas Tuchel după eliminarea Angliei în semifinalele Campionatului Mondial 2026.Eliminarea Angliei din semifinalele Campionatului Mondial 2026,...

Merz promite că va colabora cu orice lider francez ales în 2027

Cancelarul german Friedrich Merz a declarat vineri că va „întinde mâna” viitorului președinte al Franței, indiferent cine va câștiga alegerile prezidențiale din 2027, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă