11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiDecizie CCR. OUG privind pescuitul şi acvacultura, neconstituţională

Decizie CCR. OUG privind pescuitul şi acvacultura, neconstituţională

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a
admis obiecția de neconstituționalitate și a constatat că Legea privind aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 85/2016 pentru modificarea şi completarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura este
neconstituțională, în ansamblul său.
Curtea a reţinut că, potrivit art.147 alin.(4) din Constituție și jurisprudenței
Curții Constituționale, Parlamentului îi revenea obligaţia să constate încetarea de
drept a procesului legislativ, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii legii, în
ansamblul său, prin Decizia nr.312 din 9 mai 2018, iar, în ipoteza iniţierii unui nou
demers legislativ cu privire la acelaşi domeniu de reglementare, să se conformeze
celor statuate prin decizia sus-amintită, potrivit unui comunicat transmis de CCR.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă