23.8 C
București
joi, 16 iulie 2026
AcasăȘtirile zileiCîțu cere anchetă rapidă în cazul morții violente a bătrânului evacuat de...

Cîțu cere anchetă rapidă în cazul morții violente a bătrânului evacuat de polițiști la Pitești

Raportul medicilor arătă că moartea bărbatului a fost violentă, dar și că avea o alcoolemie de 2 la mie.

„Am avut o discuţie cu domnul Bode şi am cerut o anchetă foarte rapidă şi i-am spus că vinovaţii trebuie să răspundă. Deja înţeleg că se ocupă de situaţie. Nu am încă toate informaţiile în acest moment”, a declarat Cîţu, duminică, după ce a participat la şedinţa Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei de la Ciolpani.

Vineri, un bărbat a intrat în stop cardio-respirator şi a murit în timp ce era evacuat de poliţişti de pe o terasă din municipiul Piteşti, unde izbucnise un incendiu.

Moartea bărbatului care a decedat în timp ce era evacuat de poliţişti de pe o terasă din municipiul Piteşti a fost una violentă, survenită în urma unui politraumatism, iar cauza imediată de deces a fost asfixia mecanică, a declarat, duminică, medicul şef Dan Manu, care a prezentat rezultatele autopsiei, într-o conferinţă de presă la Piteşti.

„Dorim să prezentăm rezultatele preliminare ale autopsiei. (…) Am constatat că moartea a fost violentă, survenită în urma unui politraumatism, iar cauza imediată de deces a fost asfixia mecanică, iar ca mecanism generator a fost comprimarea părţilor moi ale gâtului şi ale toracelui”, a spus Dan Manu, în prezenţa prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, instituţie ce efectuează cercetări în acest caz.

În urma evenimentului de vineri, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă şi ucidere din culpă, iar cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş.

Bărbatul avea o alcoolemie de 2 la mie, a declarat medicul-şef Dan Manu.

„Laboratorul de toxicologie medico-legală m-a informat că are o alcoolemie de peste 2 la mie. Infarct nu este, (…) sunt mai multe traumatisme, şi cranio-cerebrale, evident care s-au putut produce prin cădere şi lovire (…) şi aceste leziuni traumatice, care au dus la asfixia mecanică, traumatismul cervical şi traumatismul toracic”, a precizat Dan Manu.

 

Cele mai citite

Cele mai renumite jocuri de casino și istoria lor

Cazinourile sunt asociate în mintea majorității oamenilor cu câteva jocuri emblematice, apărute constant în filme, cărți și seriale de televiziune. Fiecare dintre acestea are...
Ultima oră
Pe aceeași temă