20 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăȘtirile zileiCăutările avionului dispărut în Canalul Mânecii au fost reluate

Căutările avionului dispărut în Canalul Mânecii au fost reluate

“Două avioane au decolat şi vor cerceta o arie în care credem că avem cele mai mari şanse să găsim ceva, stabilită pe baza analizei valurilor şi vremii din momentul în care avionul a dispărut. Zonele costale ale Insulei Alderney, stâncile izolate şi alte insule vor fi cercetate din aer”, a precizat poliţia insulară. 

Căutările avionului dispărut, luni, deasupra Canalului Mânecii, au fost suspendate, marţi seară, din cauza întunericului.

Avionul privat de mici dimensiuni, de tip Piper Malibu, în care se afla fotbalistul argentinian Emiliano Sala, a fost dat dispărut, luni seară, în timp ce se afla deasupra Canalului Mânecii, după ce a pierdut contactul cu controlorii de trafic. Sala se întorcea la Cardiff, pentru a se alătura echipei la care fusese transferat sâmbătă, după o scurtă vizită la Nantes, unde a călătorit cu acelaşi aparat pentru a-şi lua la revedere de la foştii lui colegi.

Cele mai citite

Ana Bogdan, învinsă în turul secund la Roma

Ana Bogdan a ratat calificarea în turul al treilea la Roma, unde s-ar fi duelat cu Sorana Cîrstea, după ce a fost învinsă în...

Irina Begu, calificată în turul al treilea la Roma

Irina Begu s-a calificat în turul al treilea al turneului de categorie WTA 1000 de la Roma, după ce franţuzoaica Oceane Dodin a abandonat...

Încep problemele pentru primarul Sinaiei, Vlad Oprea. Ministrul Justiţiei: “E foarte posibil să se sesizeze DNA”

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, și-a exprimat o poziție clară cu privire la situația apărută în spațiul public legată de investigația publicației Recorder privind presupusa...
Ultima oră
Pe aceeași temă