5.5 C
București
marți, 19 martie 2024
AcasăȘtirile zileiCând se vor ridica restricțiile de circulație pentru mașinile de peste 7,5...

Când se vor ridica restricțiile de circulație pentru mașinile de peste 7,5 tone

Potrivit unui comunicat al CNAIR, duminică și luni, în intervalul orar 12.00-20.00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe întreaga rețea rutieră, exceptând județele: Harghita, Suceava și Botoșani.

Restricțiile sunt instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

„Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă”, a transmis CNAIR.

Compania a impus anterior astfel de restricții și pentru zilele de joi, vineri și sâmbătă.

Sunt exceptate de la această măsură, printre altele, transporturile de persoane, cele de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală, vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră, transporturi funerare, poștale, cu echipamente de prim ajutor, pentru distribuire de carburanţi, transporturi de mărfuri sub temperatura controlată, transporturi pentru tractări vehicule avariate, cele pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate și transporturile militare.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

De la Forumul Economic Mondial,  la Forumul Economic de la Saint Petersburg

Pe harta Europei există două orașe, unul de 11.000 de locuitori și altul de 5,6 milioane, care au ceva în comun: găzduiesc cele mai...

Recital de goluri la Arad! UTA și FC Voluntari au făcut spectacol în prima etapă a play-out-ului

UTA Arad a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 4-3, pe teren propriu, luni seară, în prima etapă a play-out-ului Ligii 1. UTA...
Ultima oră
Pe aceeași temă