14.5 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăȘtirile zileiBREAKING NEWS. Fugara Alina Bica a fost prinsă pe teritoriul Italiei

BREAKING NEWS. Fugara Alina Bica a fost prinsă pe teritoriul Italiei

Şeful IGPR, Liviu Vasilescu, a declarat, vineri seară, că Alina Bica şi un alt urmărit internaţional, Ioan Bene, au fost depistaţi pe teritoriul Italiei, în urma cooperării poliţieneşti dintre cele două state.

“În această seară (…), au fost depistaţi de colegii noştri, pe teritoriul Italiei, doi urmăriţi internaţional: Alina Bica Mihaela, urmărită internaţional cu mandat european pentru infracţiunea de favorizarea infractorului, condamnată la patru ani la închisoare, şi Bene Ioan, urmărit internaţional cu mandat european de arestare, fiind condamnat la şase ani şi două luni pentru evaziune fiscală, fals şi înscrisuri şi uz de fals. În acest moment cei doi sunt în custodia colegilor din Italia. (…) Este doar o chestiune de timp până când îi vom aduce acasă”, a afirmat Vasilescu.

Fosta şefă a DIICOT a fost dată în urmărire deoarece se sustrăgea “punerii în aplicare a mandatului de executare a pedepsei închisorii”, după ce a fost condamnată definitiv, în noiembrie 2019, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 4 ani de detenţie cu executare într-un dosar în care a fost acuzată de DNA că l-a favorizat pe omul de afaceri Ovidiu Tender.

Alina Bica apărea pe site-ul IGPR la secţiunea “Persoane urmărite”, ea fiind plecată în Costa Rica.

Omul de afaceri Ioan Bene a fost dat în urmărire în ianuarie 2018, după ce Curtea de Apel Cluj l-a condamnat la închisoare cu executare în dosarul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj Horea Uioreanu şi trebuia să fie depus la Penitenciarul Gherla. 

Cele mai citite

Beneficiile săpunurilor naturale bio antiacneice

Acneea reprezintă una dintre cele mai des întâlnite afecțiuni dermatologice, afectând milioane de persoane la nivel global, indiferent de vârstă sau gen. Caracterizată prin...

Regele Charles a vizitat marți un centru de tratare a cancerului

Regele Charles al III-lea al Regatului Unit revine la îndatoririle publice pentru prima dată după ce a fost diagnosticat cu cancer. El urmează să...

Cotnari, partener oficial de vin al Galei Premiilor Gopo 202

Cotnari, una dintre cele mai prestigioase crame din România, anunță că va fi partener oficial de vin al celei de-a 18-a ediții a Galei...
Ultima oră
Pe aceeași temă