Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Bihor: Peste 60 de intervenţii ale pompierilor militari în urma inundaţiilor

Pompierii militari din Bihor au intervenit în noaptea de joi spre vineri pentru salvarea a 20 de persoane, totalul acţiunilor în zonele afectate de inundaţiile provocate de fenomenele meteorologice extreme fiind de peste 60.

Share

Rl online 0 comentarii

07.06.2019 - 09:02

”Până în data de 07 iunie a.c., la ora 05.00, echipajele de pompieri ale Detaşamentului Marghita, Detaşamentelor 1 şi 2 Oradea, Staţiei Aleşd, Staţiei Săcueni, Gărzii de Intervenţie Tinca şi Gărzii Sălard, în cooperare cu serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă (SVSU) din unităţile administrativ-teritoriale afectate de inundaţii, au desfăşurat peste 60 de misiuni de salvare de persoane şi evacuare a apei din gospodării situate în 28 de localităţi: Aleşd, Păuleşti, Cuieşd, Vintere, Sălard, Şuşturogiu, Burzuc, Sârbi, Bălaia, Ineu de Criş, Almaşu Mic, Valea Mare, Borod, Picleu, Uileacu de Criş, Gheghie, Corniţel, Urvind, Tileagd, Borod, Botean, Lugaşu de Jos, Subpiatră, Brăteşti, Copăceni, Fegernic, Ianca, Sarcău. În localitatea Burzuc, pompierii Detaşamentului 1 Oradea au evacuat trei persoane, în localitatea Lugaşu de Jos, SVSU a intervenit pentru evacuarea a 10 persoane, iar în Şuşturogiu, pompierii Gărzii Sălard au acţionat pentru evacuarea a patru adulţi şi trei copii„, anunţă ISU Bihor.

În cursul nopţii de joi spre vineri, începând de la ora 23.05, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” au intervenit pentru salvarea cetăţenilor şi înlăturarea efectelor negative ale fenomenelor hidrometeorologice periculoase manifestate în judeţul Bihor, misiunile de salvare a persoanelor aflate în pericol şi de evacuare a apei din gospodăriile inundate continuând şi pe parcursul zilei de vineri.

În contextul fenomenelor meteorologice periculoase şi a avertizărilor hidrologice Cod Portocaliu, în scopul protejării populaţiei din zonele cele mai expuse riscurilor generate de fenomenele avertizate - Aleşd, Borod, Calea Mare, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” a transmis prin Sistemul Naţional RO Alert, mesajul de avertizare ”Alertă extremă. Atenţie, viitură, revărsare de apă! Adăpostiţi-vă în zone / locuri înalte!”.

”Pentru optimizarea intervenţiei la inundaţii, la nivelul  Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” a fost activată grupa operativă, fiind totodată suplimentate efectivele de pompieri prin creşterea capacităţii operaţionale la nivelul mai multor subunităţi în raioanele de intervenţie ale cărora s-au înregistrat efecte ale fenomenelor hidrometeorologice periculoase. De asemenea, au fost dispuse măsuri pentru asigurarea permanenţei la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale şi informarea populaţiei din toate zonele afectate.

”Evoluţia fenomenelor hidrometeorologice periculoase este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional al inspectoratului, echipajele de pompieri acţionând în continuare în teren pentru a asigura siguranţa cetăţenilor. Având în vedere creşterea debitelor pe anumite râuri, facem apel la cetăţeni să nu se apropie de malurile acestora şi să nu încerce să le traverseze prin apă„, anunţă ISU.

Comentarii

loading...