16.5 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăȘtirile zileiBeuran, audiat la Poliția Capitalei

Beuran, audiat la Poliția Capitalei

Mircea Beuran nu a dat declaraţii la intrarea în sediul Poliţiei, invocând faptul că trebuie să ajungă la audieri la o anumită oră.

Poliţiştii au mai audiat ca martori, în ultimele zile, mai mulţi asistenţi medicali şi medici rezidenţi de la Spitalul Floreasca.

În acest caz, Inspecţia Sanitară de Stat a sancţionat cu 30.000 de lei Spitalul de Urgenţă Floreasca “pentru neregulile găsite”, dar şi întreaga echipă operatorie, de la asistent, până la conducătorul echipei.

Totodată, în urma cercetării administrative efectuate de conducerea spitalului, s-a decis şi demiterea prof. dr. Mircea Beuran din funcţia de şef al Secţiei Clinice de Chirurgie III, pentru nerespectarea obligaţiilor din contractul de administrare.

Cazul a fost cercetat şi de Corpul de control al Ministerului Sănătăţii, concluziile fiind prezentate marţi de ministrul Victor Costache.

“Niciunul dintre medicii aflaţi în echipa operatorie nu se afla în serviciul de gardă. Deci avem o pacientă care a sângerat şi care s-a deteriorat pe parcursul nopţii, s-a intervenit la 9 dimineaţa, iar în echipa operatorie s-a preferat să se intervină cu un medic rezident şi apoi cu un medic specialist venit de acasă, în loc să intervină echipa de medici primari, care erau de gardă în spital”, a declarat Costache.

S-au constatat nereguli şi privind modul în care a fost înregistrat incidentul, folosirea substanţei dezinfectante, precum şi privind intervenţia medicului rezident fără supravegherea unui îndrumător.

Beuran a fost demis şi din funcţia de preşedinte al Comisiei Ministerului Sănătăţii de chirurgie generală.

Cele mai citite

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, trimis în judecată de DNA pentru cumpărare de influență

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, potrivit agerpres.ro. ''Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale...

Criză de teste de sarcină în localitățile rămase fără păcănele

Ilustrație: Marian Avramescu Legea prin care a fost interzisă prezența păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori se poate dovedi o...

Rusia avertizează Franța că-i va ataca eventualele trupe trimise în Ucraina

Rusia a avertizat miercuri Franţa că, dacă preşedintele Emmanuel Macron va trimite trupe în Ucraina, atunci acestea vor fi văzute ca ţinte legitime de...
Ultima oră
Pe aceeași temă