Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Arafat: Mesajul Ro-Alert dat la Bucureşti nu a fost ca să alertăm populaţia

Şeful DSU, Raed Arafat, a precizat marţi, că scopul mesajului Ro-Alert dat la sfârşitul săptămânii trecute, în Bucureşti, când într-o oră erau primite peste 3.000 de apeluri, a fost de a ruga populaţia să folosească numărul 112 doar pentru urgenţe reale.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 29.01.2019 - 16:08

"Au fost alertaţi prin Ro-Alert, e mai bine decât prin SMS. (...) Mesajul pe care l-am dat la Bucureşti nu a fost ca să alertăm populaţia, a fost ca să rugăm populaţia să folosească 112 mai corect şi ca să deblocăm sau să reducem impactul pe 112, ca să poată să răspundă la urgenţele reale. Pentru că puteam să ucidem oameni dând telefoane zece oameni pentru o creangă căzută şi, pe partea cealaltă, să nu putem să preluăm un apel pentru un accident rutier. Şi atunci, decizia noastră a fost să dăm mesajul. Au apărut critici la treaba asta şi glume, dar părerea mea este că sistemul a funcţionat foarte bine. Faptul că am apelat la populaţie şi populaţia a înţeles şi a scăzut numărul apelurilor arată o formă de colaborare între structurile situaţiilor de urgenţă şi populaţie", a declarat şeful DSU la finalul prezentării bilanţului de activitate de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".

Arafat a menţionat că la 112 s-au primit peste 3.000 de apeluri într-o oră, număr de circa zece ori mai mare decât în mod obişnuit.

"Problema este câte din aceste apeluri au însemnat pericol vital sau urgenţe reale din punctul de vedere al structurilor situaţiilor de urgenţă şi pot să vă spun că, într-o singură oră, au intrat cam 3.100 de apeluri, la un dispecerat unde, de regulă, intră, pe oră, cam 200 - 400 de apeluri telefonice. Am dublat personalul acolo, am dublat cu colegii de la STS la 112, am dublat la ISU, am dublat personalul de intervenţie, a venit o tură întreagă de acasă. Totul s-a făcut, dar trebuia să transmitem mesajul pentru că omul simplu nu ştie ce se întâmplă acolo, el vede creanga şi imediat ia şi sună la 112. În unele cartiere, acolo unde s-a putut şi unde nu erau arbori mari căzuţi care trebuiau tăiaţi şi după asta înlăturaţi, oamenii au coborât şi au făcut asta cu mâna lor, fără să trebuiască să vină pompierii. În alte zone au dat telefon şi au aşteptat, asta se întâmplă întotdeauna", a afirmat Raed Arafat.

Sistemul Ro-Alert a fost folosit, la sfârşitul săptămânii trecute, în Capitală, pentru transmiterea unui mesaj către populaţie, pentru evitarea suprasolicitării sistemului de apelare 112 cu solicitări privind degajarea de ramuri sau copaci căzuţi, fără a exista victime.

Comentarii

loading...