18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAnchetă în cazul unui copil plimbat cu căruciorul pe lângă un autoturism

Anchetă în cazul unui copil plimbat cu căruciorul pe lângă un autoturism

Potrivit reprezentanţilor IPJ Gorj, în urma apariţiei pe Facebook a unui filmuleţ în care un cărucior cu un copil este împins pe lângă maşină de şoferul autoturismului cu volan pe partea dreaptă, a fost demarată o anchetă, conducătorul auto fiind sancţionat cu suma de 725 de lei pentru efectuarea altor activităţi de natură a-i distrage atenţia de la conducere.

“A fost identificat conducătorul autoturismului din materialul video – un tânăr de 23 de ani din municipiul Târgu-Jiu, fiind sancţionat contravenţional pentru efectuarea altor activităţi de natură a-i distrage atenţia de la conducere, cu amendă în cuantum de 725 de lei”, au precizat, marţi, reprezentanţii IPJ Gorj.

Totodată, a fost informată şi conducerea DGASPC Gorj pentru efectuarea unor verificări privind creşterea minorului. 

Cele mai citite

Ministrul Finanţelor, despre e-Transport: “E creat pentru lupta împotriva fraudei în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri”

Sistemul național e-Transport reprezintă o inițiativă de vârf în arsenalul de instrumente al luptei împotriva fraudelor și evaziunii fiscale în sectorul transporturilor rutiere de...

O rețea vietnameză de trafic de migranți, care cerea între 15.000 și 18.000 euro de migrant, a fost destructurată

O operațiune comună la care au participat autoritățile de aplicare a legii din Franța și Regatul Unit, cu sprijinul Europol, a dus la dezmembrarea...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...
Ultima oră
Pe aceeași temă