18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiA fost identificat bărbatul care a furat pistolul jandarmeriței

A fost identificat bărbatul care a furat pistolul jandarmeriței

A fost emisă ordonanţă de reţinere pe numele respectivului, iar cercetările continuă pentru găsirea pistolului sustras şi pentru identificarea celorlalţi participanţi la agresiune, a anunţat Poliţia Capitalei.

Pe baza unei informaţii transmisă de un cetăţean politiştilor din Inspectoratul Judeţean de Poliţie Ilfov a fost identificat bărbatul din fotografiile mediatizate şi, în urma unei acţiuni a Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Omoruri, bărbatul a fost depistat şi condus la audieri, a anunțat marţi dimineaţa Poliţia Capitalei.

În urma activităţilor desfăşurate, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a emis ordonanţă de reţinere pe numele bărbatului de 32 de ani, care este acuzat de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor (în forma sustragerii unei arme) şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, Unităţii Teritoriale de Analiza Informaţiilor Bucureşti, Institutul National de Criminalistică şi Serviciului Independent Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Cele mai citite

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Premieră mondială! Taxa pe care trebuie să o plătești dacă vrei să vizitezi Veneția

Veneția, una dintre cele mai frumoase și vizitate destinații din lume, se confruntă de mult timp cu provocări legate de turismul de masă, iar...

Soluții pentru protecția împotriva exploziilor de praf

În peisajul comercial de astăzi, asigurarea siguranței și securității este vitală, în special în ceea ce privește reducerea riscurilor asociate cu exploziile de praf....
Ultima oră
Pe aceeași temă