Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

F-16 ( Foto: defenceupdate.in )

9 miliarde de euro pentru Apărare. Care sunt noile arme ale României

Statul român a decis să aloce 2 la sută din PIB pentru Apărare pe o durată de cel puțin zece ani. Beneficiile aduse de acest efort financiar ar trebui să fie deja vizibile.

Mihai Diac 0 comentarii

Actualizat: 27.07.2018 - 10:27

Decizia de suplimentare a bugetului Apărării până la 2 la sută din PIB, care se aplică timp de zece ani, începând cu anul 2017, a fost luată pe baza angajamentelor asumate de România în momentul primirii sale în NATO, dar și ca urmare a politicii agresive a Rusiei în estul Europei.

Strategia Națională de Apărare, valabilă pentru perioada 2015-2019, precizează că „România are obligația de a păstra echilibrul strategic“ în zona ei geografică, de pe Flancul Estic al NATO și al Uniunii Europene.

Chiar dacă SUA și Marea Britanie trimit periodic trupe în România, principalele forțe de apărare sunt cele interne. Esențiale sunt programele de înzestrare inițiate de Ministerul Apărării Naționale (MApN), din ce în ce mai ambițioase – dar și mai costisitoare.

 

Patru corvete noi și două fregate modernizate

Programele de înzestrare aflate în derulare depășesc 9 miliarde de euro, iar cel mai scump dintre ele se referă la cumpărarea a patru nave de tip corvetă multifuncțională, în valoare totală de circa 1,6 miliarde de euro.

Furnizorul acestora va fi anunțat de MApN până la sfârșitul anului 2018. Patru firme occidentale concurează pentru acest contract, dar o condiție esențială, impusă de MApN, este ca toate cele patru vase de luptă să fie construite în România. Ulterior, pe baza obligațiilor de offset, firma care va livra cele patru corvete va realiza și modernizarea celor două fregate tip 22, care au fost cumpărate, second-hand, din Marea Britanie, dar care reprezintă în acest moment, aparent paradoxal, cele mai puternice vase ale Forțelor Navale Române.

Un alt program militar care va fi reglementat prin hotărâre de guvern se referă la un „Sistem de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă“, în valoare de circa 164 milioane de euro. Viitoarele rachete vor fi noi și vor completa apărarea litoralului Mării Negre, în condițiile în care Armata Română deține în prezent instalații de lansare de fabricație sovietică, vechi de peste 30 de ani, mult depăşite din punct de vedere tehnic.

 

Cumpărăm încă 36 de avioane de luptă F-16

Dintre militarii români, cei mai favorizați din punctul de vedere al dotării cu armament sunt cei de la Forțele Aeriene. Astfel, România s-a dotat cu o escadrilă de 12 avioane de luptă F-16  – cumpărate, ce-i drept, second-hand, contra sumei de 628 milioane de euro, de la armata portugheză.

Planurile MApN includ cumpărarea a încă 36 de aeronave de acest tip, pentru a ajunge, astfel, la un total de patru escadrile F-16 și a putea renunța la ultima escadrilă de avioane MiG 21 LanceR, care încă mai zboară, dar cu riscuri uriașe pentru piloți și cu o eficiență discutabilă din punctul de vedere al capacității militare. Partea română nu a indicat oficial de unde va cumpăra următoarele aeronave F-16, în condițiile în care acestea sunt produse în SUA, iar o posibilă variantă ar fi cumpărarea lor direct din Statele Unite. Totuși, acum câteva zile, Portugalia a anunțat că este gata să mai vândă României alte 5 avioane F-16 second-hand.

În anul 2019 va ajunge în România primul sistem de rachete sol-aer Patriot, cumpărat din SUA. MApN dorește în total 7 sisteme Patriot, adică 4 pentru Forțele Aeriene și 3 pentru Forțele Terestre.

Pentru trupele de uscat, vestea cea mai bună este însă dotarea cu 227 de transportoare blindate Piranha. Primele 30 vor fi livrate din străinătate, dar celelalte 197 vor fi asamblate la Uzina Mecanică București.

Comentarii

loading...