18.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăȘtirile zilei15 persoane au fost trimise în judecată, după ce au obligat mai...

15 persoane au fost trimise în judecată, după ce au obligat mai multe tinere să se prostitueze

Pentru intimidare, membrii grupării utilizau arme şi le aplicau fetelor corecţii fizice dacă nu respectau indicaţiile primite.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, procurorii au trimis în judecată cincisprezece persoane pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, în formă continuată, trafic de minori şi proxenetism.

Anchetatorii au stabilit că, încă de la începutul anului 2017, această grupare a recrutat mai multe tinere din Bucureşti, Giurgiu şi diferite zone din Moldova, pe care iniţial le-a găzduit în Bucureşti, iar apoi le-a transportat până în Germania pentru exploatare sexuală sau pentru încheierea de căsătorii de convenienţă.

Procurorii au precizat că această grupare convingea victimele de bunele intenţii, profitau de faptul că acestea aveau o situaţie familială sau materială precară şi le obligau să practice prostituţia. Unii dintre membrii grupării trebuiau să se apropie de tinere, să le controleze prin dezvoltarea unor relaţii sentimentale cu acestea, uneori victimele fiind obligate să consume substanţe psihotrope, devenind astfel dependente de acel grup.

“Pentru intimidarea acestora, gruparea infracţională utiliza arme de foc dar şi arme albe, deseori aplicându-le corecţii fizice, atunci când victimele nu respectau indicaţiile primite. Banii obţinuţi din desfăşurarea activităţilor infracţionale erau cheltuiţi pe teritoriul Germaniei pentru închirierea locaţiilor unde se practica prostituţia şi pentru nevoile curente ale membrilor grupării infracţionale, însă o mare parte dintre aceştia erau transferaţi în România fie direct, la purtător, fie prin intermediul serviciilor bancare de transfer financiar, sumele fiind împărţite în mai multe tranşe, pentru a nu trezi suspiciunea autorităţilor de aplicare a legii şi a ascunde provenienţa acestora”, se arată în comunicat.

Sursa citată a precizat că unul din membrii grupării obişnuia totodată să investească o parte din bani în achiziţionarea de bijuterii din aur cu gramaje consistente şi aducerea acestora în ţară pentru ca veniturile obţinute din prostituţie să fie protejate de eventuale controale ale autorităţilor germane sau româneşti.

Dosarul a fost înaintat Tribunalului Bucureşti pentru soluţionare.

Cele mai citite

Zeljko Kopic, încrezător înaintea barajului cu Csikszereda: „Dinamo este favorită”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, spune că formaţia sa este favorită în barajul cu divizionara secundă AFK Csikszereda Miercurea Ciuc. „Suntem într-o formă bună, ne-am...

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...

„Libertate” deschide ediția 2024 a Festivalului de Film Românesc în Israel

„Un adevărat tur de forță al cinematografiei românești în Israel” – astfel a caracterizat directorul Institutului Cultural Român de la Tel Aviv evenimentul cel...
Ultima oră
Pe aceeași temă