23.5 C
București
marți, 17 septembrie 2024
AcasăSocialAccidentele STB, despăgubiri infime pentru călători: 6.000 de lei pentru invaliditate și...

Accidentele STB, despăgubiri infime pentru călători: 6.000 de lei pentru invaliditate și 3.000 de lei pentru deces

Cheltuielile medicale sunt decontate în limita a 150 de lei pe zi, iar bagajele călătorilor STB sunt asigurate în limita a 100 de lei

Licitația organizată de Societatea de Transport Bucuresti (STB) pentru asigurarea RCA și CASCO a parcului auto a avut un singur ofertant.

Asocierea Asirom Vienna Insurance Group (lider) și Millenium Insurance Broker (MIB) a câștigat pentru un an cele două polițe, contra sumei de 23,926 milioane de lei, conform datelor profit.ro. Polițele de asigurare vizează un parc auto de 2.400 de vehicul, printre care autobuze urbane, troleibuze, tramvaie, vagoane, dar și autoturisme pentru depanări, transport marfă sau utilaje.

Dacă un șofer sau vatman STB  provoacă un accident, în urma căruia un călător rămâne invalid pe viață, acesta va încasa 6.000 de lei, adică limita de răspundere pe care transportatorul a impus-o viitorilor participanți la procedură. În caz de deces, urmașii vor încasa de la STB suma de 3.000 de lei. Cheltuielile medicale sunt acoperite în limita a 150 lei pe zi pentru o perioadă de maximum 45 de zile, iar bagajele călătorilor au o limită de asigurare de 100 lei.

Polița RCA va acoperi persoanele păgubite în urma unui accident provocat de un conducător auto sau vatman STB, cu suma de 6,07 milioane de euro pe accident (indiferent de numărul persoanelor prejudiciate), iar pentru prejudicii materiale, 1,22 milioane de euro pe accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate.
Asirom este parte a grupului Vienna Insurance Group și unul dintre primii cinci asigurători locali, iar MIB este un broker de asigurări din top 10.

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Aproape 1.000 de pompieri au fost trimiși în zonele afectate de inundații din județul Galați

Aproape 1.000 de pompieri din 27 de unităţi din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) au fost mobillizați în sprijinul salvatorilor de...

3 rețete delicioase cu brânză de vacă pe care trebuie să le încerci

Brânza de vacă este unul dintre acele ingrediente pe care le poți folosi într-o multitudine de rețete culinare, de la deserturi la feluri de...

Numărul ultrabogaților a crescut semnificativ în ultimul deceniu, China și SUA conduc clasamentul

Clubul centimilionarilor, persoane cu o avere investibilă de cel puțin 100 de milioane de dolari, s-a extins considerabil în ultimii 10 ani, potrivit unui...
Ultima oră
Pe aceeași temă