22.9 C
București
vineri, 13 septembrie 2024
AcasăSocialMinistrul Muncii îi trimite pe pensionari la Casele teritorii de pensii să...

Ministrul Muncii îi trimite pe pensionari la Casele teritorii de pensii să caute lămuriri

Seniorii pot solicita revizuirea deciziei de recalculare

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat la Antena 3 CNN că pensionarii care vor clarificări, trebuie să meargă la Casa de pensii.

„Pensionarul este cel care are posibilitatea să meargă la Casa de Pensii care a emis decizia. Asta este şi prima rugăminte şi invitație pentru toţi pensionarii din România, dacă simt nevoia de lămuriri suplimentare de la colegii noştri de la Casele teritoriale de pensii, să meargă către aceştia pentru a verifica deciziile de recalculare”.

Ministrul Muncii a mai spus că angajații din instituție și-au făcut treaba, dar e posibil șă existe erori: „Noi plecăm de la ideea că şi-au făcut foarte bine treaba colegii noștri de la Casele teritoriale de pensii, dar există posibilitatea ca, din cauza unei introduceri greşite a datelor sau din alte erori, să avem şi situaţii în care pensionarii să observe diferenţe”.

Angajații care se ocupă de evaluarea dosarelor de pensionare vor da toate explicațiile celor care vor veni să le ceară.

„Noi ne dorim ca pensionarii să facă cât mai puține drumuri la Casele de Pensii. Vor fi acolo colegi de la evaluare. Ei vor verifica în aplicația informatică datele din dosarul pensionarilor, iar în cazul în care vor simţi nevoia şi de alte verificări, vor aduce dosarul pensionarului din arhivă. Pensionarul poate solicita revizuirea deciziei de recalculare. Dar opinia mea este că deciziile de recalculare sunt în mare măsură emise corect”, a mai spus ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.  

În fiecare an, în ianuarie, pensiile vor fi majorate, spune ministrul Oprescu.

„Obiectivul principal al reformei este acela ca, dacă pensionarii care au lucrat în condiții speciale și deosebite de muncă, au muncit la fel și au contribuit la fel, adică aceeași perioadă cu aceleași venituri, să aibă aceeași pensie, indiferent de momentul în care au ieșit la pensie. Acesta este obiectivul principal al reformei. Legea e aferentă jalonului 214 din PNRR, iar aici România și-a luat angajamentul că vreme de cinci ani, nu va umbla la prevederile acestei legi, iar după cinci ani trebuie să analizăm împreună ce e cel mai important pentru evoluția societății românești”, a mai adăugat ministrul Muncii, într-o intervenție la Antena 3.

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Pensia medie lunară a crescut la 2.427 lei în T2 2024, cu 15,1% mai mult decât anul trecut

În al doilea trimestru al anului 2024, pensia medie lunară, calculată pe baza sumelor totale pentru toate categoriile de pensionari a fost de 2.427...

Sectorul construcțiilor a înregistrat o cifră de afaceri de 203,8 miliarde lei în 2023, cu o creștere de 17% față de anul anterior

În anul 2023, cele aproape 99.000 de companii din sectorul construcțiilor, conform codurilor CAEN din secțiunea F, au raportat o cifră de afaceri cumulată...

FNGCIMM lansează un program de finanțare pentru IMM-urile în creștere, cu credite de până la 2 milioane de euro

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) pregătește un nou program de finanțare destinat IMM-urilor aflate în expansiune, conform...
Ultima oră
Pe aceeași temă