11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăLifestyleDirectorul de marketing al Netflix va pleca din companie

Directorul de marketing al Netflix va pleca din companie

Directorul de comunicare, Jonathan Friedland, a plecat în iunie 2018, în urma unor comentarii lipsite de sensibilitate făcute în timpul unei şedinţe.

Directorul financiar, David Wells, a demisionat în august, fiind înlocuit la începutul acestui an de Spencer Neumann.

Netflix se confruntă cu un marketing tot mai complicat, încercând să se protejeze de o serie de riscuri apărute pe piaţa de streaming video.

Companii concurente, cum sunt Hulu, Amazon şi HBO atrag spectatori şi modifică preţurile abonamentelor.

La începutul acestei săptămâni, noul director general al HBO, Bob Greenblatt, a declarat că Netflix ”nu are un brand”.

Bennett s-a alăturat Netflix în 2012 şi va mai rămâne în companie până la numirea unui nou director de marketing, a anunţat compania.

”Ultimii şapte ani mi-au dat cele mai mari satisfacţii profesionale şi ne aflăm la vârful jocului nostru, de aceea este un moment potrivit să mă retrag. Sunt foarte mândră de echipa pe care am construit-o şi de tot ceea ce a realizat în timpul cât m-am aflat aici şi voi continua să fiu cel mai mare fan al Netflix”, a afirmat Bennett în comunicat.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă