Peste cateva zile combinatul de feroaliaje din Tulcea va fi repornit. Cele zece cuptoare care au fost oprite in urma cu trei luni vor fi puse in functiune, desi conditiile puse de patronii de la SC Feral autoritatilor din Tulcea pentru a relua productia nu au fost indeplinite.
In luna iunie, cand patronii au hotarat sa opreasca cuptoarele, au invocat pretul prea mare practicat de SC Electrica la energia electrica si piedicile puse de autoritati portului industrial pe care doresc patronii ucraineni ai combinatului sa-l amenajeze.
Desi pretul energiei electrice nu a scazut, nici amenajarea unui port de incarcare-descarcare a materiilor prime si produselor finite nu a inceput sa se contureze. Au aparut speculatii conform carora combinatul ar urma sa functioneze doar cateva luni pe an intrucat piata de feroaliaje este saturata si nu mai este suficienta cerere iar pretul scade tot mai mult.
Specialistii combinatului sustin ca, desi in ultimii ani s-au facut investitii de zeci de milioane de euro, tehnologiile acestui combinat sunt inca ebergofage iar costul unei tone de feroaliaj ar fi cu 20-30 la suta mai mare decat pretul la care se vand acum aceste produse pe piata mondiala. Patronii cauta o alta solutie de a asigura continuitatea productiei. Una ar fi aprovizionarea tuturor combinatelor siderurgice din tara doar cu feroaliaje produse la Tulcea.
Negocierile purtate in acest sens a esuat deocamdata pe motiv ca la Tulcea acum se produce doar un sortiment de feroaliaj din cele cinci necesare combinatelor metalurgice.
Pe de alta parte, reluarea productiei pentru toate sortimentele ar arunca intr-o situatie financiara si mai grea combinatul tulcean si consumul energetic va creste considerabil. In aceste conditii, soarta celor 1.400 de salariati de la SC Feral este inca incerta, desi au fost rechemati din somaj pentru a pregati cuptoarele.