14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăDeputaţii PNL le solicită parlamentarilor abrogarea de urgenţă a OUG 114

Deputaţii PNL le solicită parlamentarilor abrogarea de urgenţă a OUG 114

„Considerăm, de asemenea, că această ordonanţă este dăunătoare în integralitatea sa şi că orice încercare de corectare este din start sortită eşecului”, afirmă deputaţii liberali.

În opinia acestora, este necesar ca înainte de a fi adoptate măsuri de modificare a fiscalităţii să fie respectate punctele de vedere exprimate în societate, dar şi ca acestea să asigure predictibilitate şi transparenţă fiscală.

De aceea, PNL solicită, totodată, Guvernului ca înainte de a mai adopta astfel de acte normative cu impact major în societate să asigure un dialog real cu toţi actorii economici, sociali şi instituţionali care sunt vizaţi de măsurile fiscale pe care intenţionează să le implementeze.

„Românii nu mai pot cauţiona încă un simulacru de dezbatere, iar deputaţii PNL au optat pentru acest mod de a acţiona tocmai pentru a trage un puternic semnal de alarmă asupra consecinţelor negative ale O.U.G. nr.114/2018 asupra a numeroase domenii de activitate. Parlamentul României, ca unică autoritate legiuitoare a ţării, trebuie respectat, iar noi, ca principal partid de opoziţie, ne dorim recredibilizarea acestei instituţii. Îndemnul nostru, al deputaţilor PNL, către parlamentari este să nu abandoneze România, astfel încât să putem garanta securitatea generaţiilor viitoare! Abrogarea O.U.G. nr.114/2018 reprezintă un act de răspundere pentru Parlament şi parlamentari!”, mai susţine deputaţii PNL.

OUG 114 este la Camera Deputaţilor, după ce la Senat nu a fost dezbătută, trecând prin adoptare tacită.

Cele mai citite

Trupa Roxette are o nouă solistă. Per Gessle o confirmă pe Lena Philipsson ca fiind noua cântăreață a trupei

Lena Philipsson va fi noua solistă a trupei Roxette. Per Gessle a confirmat-o pe Lena în urma decesului co-fondatoarei Marie Fredrikkson în 2019. Conform informațiilor...

Violență politică în Germania: un eurodeputat social-democrat a fost grav rănit de persoane necunoscute

Un eurodeputat al Partidului Social Democrat (SPD), aflat la putere în Germania, a fost grav rănit de necunoscuţi în timp ce lipea afişe electorale,...

Divina Revelație: Cele Zece Porunci de pe Muntele Sinai

Cele Zece Porunci, o listă de precepte religioase care, conform mai multor pasaje din Exod și Deuteronom, au fost revelate divin lui Moise pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă