Localnicii au fost avertizați că pot cădea bucăți de drone din spațiul aerian
În zona Tulcea au fost două alerte consecutive în ultimele 24 de ore. Teritoriul românesc se află la doar câteva sute de metri de portul ucrainean de pe Dunăre Ismail, din regiunea Odessa, care a fost atacat de drone pentru a doua noapte la rând.
„În cursul nopţii trecute, în jurul orei 01:20, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a emis un mesaj de tip RO-Alert pentru zona de Nord a judeţului Tulcea, prin care informa populaţia despre posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, pe teritoriul din apropierea graniţei cu Ucraina. Menţionăm încă o dată că rolul mesajului este unul de informare şi prevenire a populaţiei din zona în care acesta este transmis şi trebuie tratat ca atare!”, a anunţat joi dimineaţă ISU Tulcea.
Șeful Forțelor Aeriene de la Kiev a anunțat că ucrainenii au distrus 25 din cele 38 de drone ruseşti de atac, lansate peste noapte asupra teritoriului său, precizând că trei drone „au fost pierdute” după ce au trecut frontiera de stat cu România.
„Noaptea trecută, inamicul a folosit 38 de drone de atac Shahed-131/136, atacând infrastructura ucraineană în mai multe zone, inclusiv sudul regiunii Odessa şi centrul Ucrainei”, a declarat Mîkola Oleşciuk, comandantul Forţelor Aeriene din Ucraina, potrivit Reuters. Oleșciuk a mai afirmat că alte trei drone „au fost pierdute după ce au trecut frontiera de stat cu România”, dar nu a dat mai multe detalii.
Guvernatorul regiunii Odessa, Oleh Kiper, a anunțat că două persoane au fost rănite de resturi de drone, care au lovit o casă din districtul Ismail. Autorităţile din capitala Kiev şi din regiunea Jîtomîr au declarat că și aceste zone au fost vizate de atacul cu drone ruseşti. Guvernatorul regiunii Jîtomîr a declarat că sistemele de apărare aeriană au lovit majoritatea celor 10 ţinte aeriene în timpul nopţii, iar bucăți de drone au avariat 10 case particulare şi o instalaţie de infrastructură.