25 C
București
miercuri, 1 iulie 2026
AcasăInternaționalStare de urgență în Grecia. Autoritățile au impus restricții

Stare de urgență în Grecia. Autoritățile au impus restricții

Autoritățile sunt în alertă, după ce au rămas fără apă insulele Leros, Sifnos şi părţi din Creta şi Kefalonia

În vârf de sezon turistic, insule din Grecia rămân fără apă. Seceta a impus restricții în furnizarea apei. Criza severă de apă din insulele greceşti îi face pe localnici să caute soluţii şi chiar să se gândească la folosirea apei de mare. Sunt mari probleme în insulele Leros, Sifnos şi părţi din Creta şi Kefalonia, scrie The Independent.

Canicula și lipsa precipitațiilor sunt cauzele care au dus la o secetă severă în zonă. Specialiştii spun că situaţia afectează deja animalele şi plantele. În delta Evros, caii sălbatici mor de sete, iar în alte zone, căldura extremă a distrus deja părţi importante din plantaţiile de măslini. Cultivatorii afirmă că există riscul să se piardă toată producţia.

În Thasos, autoritățile caută deja metode prin care să desalinizeze apa de mare și să o facă potabilă pentru consum uman. În Naxos, nivelul lacurilor a ajuns la o treime din cât era în anii trecuţi. Cel mai mare rezervor de apă de pe insula Naxos a secat, fiind acum util doar pentru țestoasele care preferă ape cu mâl. În aval, apa de mare s-a infiltrat în puțurile de irigare goale, iar recolta de cartofi de pe insulă este afectată.

Milioane de turiști vizitează Grecia în fiecare an, fascinați de plaje, apă și situri antice. Dar efectele schimbărilor climatice, inclusiv temperaturile ridicate, precipitațiile în scădere și incendiile de vegetație, amenință viitorul celui mai mare motor economic al țării, turismul. Experții în climă sunt de părere că ce e mai rău, abia de-acum urmează.

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Stația de metrou Piața Victoriei 2, închisă după inundații provocate de ploi torențiale. Circulația, restricționată pe Magistrala 1

Echipele de intervenție au fost mobilizate încă de dimineață, acționând cu motopompe pentru evacuarea apei din întreaga zonă a stațieiStația de metrou Piața Victoriei...

Serena Williams a stârnit controverse după eliminare! Decizia luată imediat după meci ridică multe semne de întrebare

Serena Williams, considerată de mulţi cea mai mare tenismenă din istorie, a ratat revenirea pe tabloul de simplu de la Wimbledon, iar la finalul...

Curtea Supremă a SUA blochează decretul lui Donald Trump privind cetățenia prin naștere

Curtea Supremă a Statelor Unite a respins încercarea președintelui Donald Trump de a elimina cetățenia americană acordată automat copiilor născuți pe teritoriul țării din...
Ultima oră
Pe aceeași temă