13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăPoliticăIohannis: Dăncilă a reuşit să pună pe butuci şi relaţia cu lumea...

Iohannis: Dăncilă a reuşit să pună pe butuci şi relaţia cu lumea arabă

“Iniţial, eu am avut un program cam strâns. În seara asta trebuia să merg repede de aici să fiu gazda unui dineu pentru un musafir important şi drag. Regele Iordaniei trebuia să vină, dar datorită diletantismului doamnei prim-ministru, care ne-a stricat relaţia cu această zonă, nu mai este cazul. Regele Iordaniei s-a simţit personal jignit de abordarea doamnei prim-ministru la acel congres din America şi a contramandat vizita. Este o reală problemă pentru România. Cred că vă daţi seama. România a construit o relaţie de încredere cu lumea arabă şi aceasta este una dintre puţinele constante, a fost cel puţin până ieri, din politica externă a României, unde ca stat am avut o atitudine fermă, corectă faţă de parteneri, acum doamna a reuşit să o pună pe butuci şi pe asta. Asta nu este o glumă, este foarte, foarte trist. Pentru ce? Pentru nimic”, a spus şeful statului la dezbaterea “Viitorul oraşelor româneşti în contextul european al conceptului de dezvoltare locală”, organizată de Asociaţia Oraşelor din România.

Administraţia Prezidenţială a precizat luni că vizita pe care Regele Abdullah al II-lea al Regatului Haşemit al Iordaniei urma să o efectueze în România a fost anulată de partea iordaniană.

“Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, urma să îl primească în această după-amiază pe majestatea sa Regele Abdullah al II-lea al Regatului Haşemit al Iordaniei, la Palatul Cotroceni, cu prilejul vizitei oficiale programate să aibă loc în România. Vizita a fost anulată astăzi de către partea iordaniană”, a informat Administraţia Prezidenţială, printr-un comunicat de presă transmis luni.

Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă