Potrivit reprezentanţilor DSP Alba, în luna ianuarie au fost înregistrate şase cazuri, alte cinci în luna februarie şi şase în luna martie.
“O echipă mixtă a DSP, formată din specialişti de medicină preventivă şi inspectori sanitari, s-a deplasat în municipiul Blaj cu scopul de a lua toate măsurile necesare în vederea limitării evoluţiei focarului în colectivităţile preşcolare şi şcolare din zonă. Reprezentanţii DSP Alba au avut o întâlnire de lucru la care au participat directorii de instituţii de învăţământ, asistenţii medicali comunitari, medic şi asistenţi medicali şcolari, coordonatorul serviciului de asistenţă socială şi mediatorul sanitar”, a declarat, pentru News.ro, Dragoş Suciu, purtătorul de cuvânt al DSP Alba.
Cei 17 copii care au fost diagnosticaţi cu hepatită de tip A şi care au vârste cuprinse între 3 şi 15 ani învaţă în patru şcoli şi două grădiniţe din municipiu. O parte dintre cazuri au prezentat forme uşoare şi au fost reintegraţi în colectivitate, având în vedere că debutul bolii a fost la începutul lunii ianuarie.
Hepatita A este o boala contagioasă cauzată de infecţia ficatului cu virusul hepatitic A. Odată ce o persoană a fost infectată cu hepatita A, dezvoltă imunitate pe termen lung şi nu mai poate contracta boala a doua oară.