Pe fondul uriașei dezbateri din Statele Unite privind capacitatea mentală a președintelui Joe Biden de a mai conduce, liderul de la Casa Albă a făcut o nouă gafă, chiar la summitul NATO de la Washington.
Așa cum i s-a mai întâmplat și în trecut, acesta a început să citească indicațiile din teleprompter care-i erau destinate lui, potrivit Realitatea Plus.
Președintele Joe Biden a citit o instrucțiune de trei cuvinte în timp ce i-a acordat medalia prezidențială a libertății secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, dar aplauzele publicului au atenuat gafa ce părea să continue.
„Întreabă-l pe consilierul militar”, a spus Biden la finalul discursului, în timp ce se pregătea să îi acorde lui Stoltenberg cea mai înaltă onoare civilă a națiunii. Aplauzele din public au atenuat gafa, iar liderul de la Casa Albă a avut totuși prezența de spirit să se autoironizeze, recunoscând că a citit instrucțiunile ce-i erau destinate.
Analiști americani: Joe Biden s-a prăbușit după dezbaterea cu Donald Trump
Președintele Statelor Unite ale Americii Joe Biden și fostul președinte Donald Trump s-au înfruntat într-o dezbatere istorică, potrivit CNN.
A fost pentru prima dată în istorie când un președinte american în exercițiu s-a confruntat cu un fost președinte într-o dezbatere. A fost, de asemenea, prima dezbatere din 2020 la care a participat fie Biden, care nu s-a confruntat cu o provocare serioasă pentru nominalizarea democrată, fie Trump, presupusul candidat republican care a sărit peste toate dezbaterile GOP în timpul sezonului primar.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!