2.3 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăPoliticăPrimarul Timișoarei este acuzat de ANI de conflict de interese

Primarul Timișoarei este acuzat de ANI de conflict de interese

Dominic Fritz: Mi-au făcut și mie un dosărel. O să atac raportul ANI în instanță

Agenția Națională de Integritate îl acuză pe primarul Timișoarei că ar fi împrumutat bani, în campania electorală de acum patru ani, de la o persoană fizică, apoi a semnat ca primar un act administrativ în folosul societății celui care-i dăduse suma.

„Persoana evaluată a contractat un împrumut în campania electorală de la o persoană fizică. Ulterior, în perioada exercitării mandatului de primar, în luna noiembrie 2020, a întocmit un act administrativ în folosul societății reprezentată de persoana fizică, încălcând regimul juridic al conflictelor de interese.

Astfel, persoana evaluată a încălcat prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. 

Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, se arată în comunicatul ANI.

Pe lângă primarul Timișoarei, Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate sau conflict de interese în cazul altor 4 persoane.

Stănculescu Florentina, prefect al județului Giurgiu, „se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 10 noiembrie 2022, întrucât, exercită funcția de vicepreședinte al unui partid politic, simultan cu deținerea funcției publice din cadrul Consiliului Județean Giurgiu”.

În stare de conflict de interese administrativ au mai fost găsiți trei consilieri locali: Mocanu Neculai, CL Râșnov, Trifan Cristian-Gheorghe, CL Sânnicolau Român, și Crișan Gheorghe Dumitru, CL Vadu Moților.

Replica lui Dominic Fritz

Edilul Timişoarei spune că demersul este absurd și neacoperit de fapte.

„Mi-au făcut și mie un dosărel. Agenția Națională de Integritate consideră că, în noiembrie 2020 m-am aflat într-o situație de conflict de interese administrativ și propune să mi se înceteze mandatul. 

Bineînțeles că tot demersul este absurd și complet neacoperit de fapte. Iar eu voi combate în instanță toată bizareria menită să mi se lipească și mie o etichetă de pătat politic.

E ca la Radio Erevan: ei spun că am participat la elaborarea unui PUZ pentru un beneficiar care mi-a împrumutat bani – doar că nu am participat, nu a fost beneficiar și nu mi-a împrumutat mie bani. 

Un arhitect a elaborat documentația tehnică pentru PUZ-ul unui client. Acel PUZ a trecut toate etapele înainte să ajung eu primar, cu tot cu semnătura predecesorului meu. Când am preluat mandatul, lipsea doar votul din Consiliul Local. 

Ca să nu intre o documentație semnată de fostul primar în noul consiliu, m-au rugat colegii în primele zile de mandat să semnez încă o dată referatul de aprobare care trimite documentația, fără să fie schimbată o virgulă, în CL. 

Arhitectul, care nu este beneficiarul PUZ-ului cum susține ANI, ci doar l-a elaborat pentru un client, fără să beneficieze în vreun fel de votarea sau ne-votarea lui, este și consilier local USR. 

A împrumutat campania de primar din 2020 cu 25.000 lei, sumă din care eu personal nu am văzut niciun leu și care au fost restituiți în momentul în care AEP a returnat banii de campanie (așa se finanțează campaniile electorale în România). 

Asta este povestea pe scurt. O să auziți multe atacuri în următoarele zile. O să atac la rândul meu raportul ANI în instanță și nu am nici un dubiu că voi primi dreptate.

O să-mi apăr onoarea și integritatea, indiferent cui i s-a pus pata pe mine. 

Mulțumesc că îmi sunteți alături”, a fost postarea primarului Timişoarei, Dominic Fritz, de pe pagina sa de Facebook.

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Elena Lasconi deranjată profund de candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale: E așa o vrăjeală asta cu independenții

Anunțul lui Nicușor Dan despre intenția de a candida la prezidențiale nu a fost fair-play, spune liderul USR, Elena Lasconi. „Nu a fost fair play....

Dan Șucu și-ar dori o colaborare între Genoa și Rapid București

Dan Şucu, noul acţionar majoritar al clubului italian de fotbal Genoa CFC, a declarat, miercuri, că doreşte o colaborare de succes între gruparea din...

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...
Ultima oră
Pe aceeași temă