11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportPesedistii insista ca seful DNA sa fie numit de CSM

Pesedistii insista ca seful DNA sa fie numit de CSM

Ordonanta de urgenta privind organizarea si functionarea Directiei Nationale Anticoruptie a fost, in sfarsit, adoptata de plenul Senatului. In urma consultarilor cu presedintele Traian Basescu si a unor negocieri de ultim moment ale liderilor grupurilor parlamentare, puterea a batut palma cu opozitia, legea trecand cu 109 voturi “pentru”, un vot “impotriva” si doua abtineri. La Camera fusese unanimitate. Marul discordiei l-a constituit un amendament al PSD prin care se propunea ca procurorul-sef al DNA sa fie numit de CSM, si nu de ministrul Justitiei. Partidul Conservator, in frunte cu Dan Voiculescu, era hotarat sa voteze amendamentul alaturi de PSD si PRM. In urma negocierilor, insa, s-a optat pentru o solutie alternativa.
De aceasta data ministrul Monica Macovei a fost prezenta la sedinta pentru a sustine ordonanta. In luarea sa de cuvant, ministrul a subliniat ca este necesar ca DNA sa beneficieze de autonomie in cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. “Este evident ca si in forma initiala si in forma propusa astazi DNA este o structura in cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte, dar are un anumit grad de autonomie necesar pentru ca, in toate documentele europene, institutiile ne-au solicitat ca structura care combate marea coruptie sa aiba un anumit grad de autonomie institutionala si financiara”, a declarat Macovei. Potrivit acesteia, la momentul actual “nu ii este nimic necesar acestei structuri” pentru a combate coruptia, avand specialistii si sprijinul politic necesar pentru desfasurarea activitatii.
Cu toate acestea, a fost nevoie de o pauza de consultari, la care a participat, alaturi de liderii grupurilor, si ministrul Justitiei, Monica Macovei. Discutiile s-au purtat in jurul amendamentului pesedist, formulat cu o zi inainte de senatorii Antonie Iorgovan, Serban Nicolae si Ioan Chelaru, potrivit caruia in alineatul referitor la calitatea de ordonator secundar de credite a DNA sa fie scris si ca seful directiei este numit de presedinte la propunerea CSM. Dupa aproximativ o jumatate de ora de consultari, liderii grupurilor si-au prezentat concluziile: PSD renunta la amendament in schimbul promisiunii ca, in lunile urmatoare, sa se elaboreze special un proiect de lege care sa reglementeze numirea procurorilor DNA. La creionarea proiectului, care va fi supus probabil si unei dezbateri publice, vor participa specialisti desemnati de fiecare partid parlamentar.
Ministrul Justitiei a acceptat propunerea grupurilor parlamentare fara prea mult entuziasm. Surse participante la consultari ne-au spus ca, in prima faza, Macovei a fost impotriva modificarii procedurii de numire a sefului DNA. “Haideti sa vedem la dezbateri…”, a spus in cele din urma ministrul. Intrebata daca are rezerve fata de propunerea parlamentarilor, Monica Macovei nu a negat acest lucru, dar s-a declarat dispusa sa discute subiectul cu reprezentantii partidelor.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă