Kate Middleton, care a participat la Wimbledon aproape în fiecare an începând din 2011, și-a dezamăgit fanii în prima zi a turneului de tenis.
Conturile de social media ale Prințului și Prințesei de Wales au rămas, de asemenea, tăcute în timp ce Wimbledon a început luni, 1 iulie 2024. Decizia lui Kate de a nu împărtăși niciun mesaj i-a dezamăgit pe fani, scrie presa internațională.
Niciun membru al familiei regale nu a participat la prima zi a evenimentului, într-un an plin de probleme pentru Rege și familia regală.
David Beckham și David Attenborough, la Wimbledon
Cu toate acestea, alte celebrități au captat atenția. David Beckham și David Attenborough au fost în prim plan, fiind într-o dispoziție excelentă, alături de alte personalități celebre.
Absenta prințesei Kate a fost resimțită de fanii ei, care au așteptat apariția surpriză a acesteia, dar ea nu a onorat evenimentul din cauza chimioterapiei pe care o urmează.
Oficialii de la Wimbledon au admis că „nu știu” cine va prezenta trofeele la turneul de tenis din acest an, dar vor oferi lui Kate cât mai multă „flexibilitate” pe măsură ce continuă tratamentul.
Expertul regal Emily Andrews a speculat că Kate ar putea, totuși, să facă o apariție la Wimbledon în această lună.
Cu toate acestea, participarea prințesei de Wales la turneul de tenis de la Wimbledon rămâne încă incertă. Conform gbnews.com, organizatorii Wimbledon au recunoscut că momentan nu știu cine va prezenta trofeele la turneul de tenis din acest an.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!