27.2 C
București
miercuri, 29 iulie 2026
AcasăPoliticăDiana Șoșoacă vrea să candideze la președinție

Diana Șoșoacă vrea să candideze la președinție

Diana Şoşoacă, președinta partidului SOS România, a anunțat într-un video postat pe o rețea socială că intenționează să candideze la alegerile prezidențiale.

În mesajul său, Şoşoacă a subliniat determinarea și angajamentul său față de cetățenii României, exprimându-și dorința de a aduce schimbări semnificative în politica țării. Aceasta și-a îndemnat susținătorii să se alăture eforturilor sale pentru a transforma România într-un stat mai just și prosper.

Am să duc aici tot ce s-a întâmplat în Parlamentul României, ca să ştie toată lumea de mizeriile şi de scursurile din Parlamentul României (…) Pentru ce a făcut George Simion cu ‘te agresez sexual, scroafo’, îşi lua trei ani de închisoare cu executare. M-am săturat de mizeria la care am asistat şi la discriminarea la care am fost supusă, la jignirile şi insultele. (…) Imediat după alegeri, deci acum câteva zile, a apărut un exit-poll cu privire la Diana Şoşoacă la prezidenţiale. Păi cum pe mine mă dai cu 5% la europarlamentare, cu 3% la locale şi cu 2,83% pe Bucureşti şi pe prezidenţiale mă scoţi cu 9%? Băi mincinoşilor. Să ne aducem aminte de ultimul exit-poll pe prezidenţiale, când eu eram pe locul 2, în urmă cu o lună,

a declarat Diana Șoșoacă.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Plenul Camerei Deputaților dezbate legile din PNRR și măsurile pentru sănătate. Acordul SAFE, pe ordinea de zi

Plenul Camerei Deputaților s-a reunit miercuri pentru dezbaterea și votul mai multor proiecte de lege, între care acte normative legate de PNRR, proiecte din...

Nicușor Dan: Mesajul imnului rămâne la fel de actual pentru tinerele generații și îndeamnă la educație și respingerea dezinformării

Președintele Nicușor Dan afirmă, în mesajul transmis cu prilejul Zilei Imnului Național, că îndemnul „Deșteaptă-te, române!” își păstrează actualitatea și capătă astăzi valențe civice...

TAROM riscă să piardă ajutorul de stat. Comisia Europeană cere dovada viabilității până la finalul anului

Noua conducere a TAROM și-a asumat ca, până la sfârșitul lunii august sau începutul lunii septembrie, să trimită Comisiei Europene un proiect actualizat al...
Ultima oră
Pe aceeași temă