Papa Francisc a cerut crearea „unei noi arhitecturi financiare internaționale” care să încerce să rupă cercul vicios finanțare-datorie și să fie astfel ajutate țările mai puțin dezvoltate, a căror populație se confruntă cu „privațiuni incompatibile cu demnitatea umană”, relatează agențiile AFP și EFE, potrivit profit.ro.
„După o globalizare prost gestionată, după pandemie și războaie, ne aflăm în fața unei crize a datoriilor care afectează în principal țările din sudul planetei, generând sărăcie și nesiguranță, și privând milioane de oameni de un viitor demn”, a deplâns suveranul pontif în timpul unei audiențe la Vatican cu participanții la o conferință intitulată „Criza datoriei în Sudul global”.
„Prin urmare, niciun guvern nu poate cere, din punct de vedere moral, propriului popor să sufere privațiuni incompatibile cu demnitatea umană”, a adăugat Papa Francisc, fără a preciza vreo țară anume, scrie Agerpres.
Îndemnând la o „responsabilitate comună” între cel care oferă finanțare și cel care o primește, suveranul pontif a pledat pentru „un mecanism multinațional, bazat pe solidaritate” și care să poată lua în calcul „implicațiile economice, financiare și sociale” ale problemei datoriilor externe, el cerând în esență „o nouă arhitectură financiară internațională”, care să fie „îndrăzneață și creativă” pentru „a încerca să rupă cercul vicios finanțare-datorie”.
„Lipsa acestui mecanism favorizează o situație de „scapă cine poate”, în care cei mai slabi sunt mereu cei care pierd”, într-un context în care „datoria ecologică și datoria externă sunt două fațete ale aceleiași monede”, a remarcat suveranul pontif. El cere cu regularitate anularea datoriilor externe ale țărilor cele mai sărace, în linia doctrinei sociale a Bisericii Catolice. Țara sa natală, Argentina, este supusă unei politici de austeritate severe de către guvernul ultra-liberal al noului președinte Javier Milei. Acesta din urmă s-a întâlnit cu Papa Francisc la Vatican în februarie, în spiritul unei împăcări după ce în lunile anterioare îl insultase copios pe suveranul pontif. Reducerea drastică a cheltuielilor bugetare aplicată de noul guvern argentinian a diminuat puterea de cumpărare, cu efecte asupra consumului, producției și ocupării forței de muncă, în timp ce țara a intrat într-o recesiune profundă și climatul social este exploziv.
Papa Francisc spune că tensiunile și dezbaterile sunt inevitabile într-o societate modernă
Argumentele și tensiunile sunt inevitabile în societatea modernă și nu ar trebui să fie ascunse sub preș, a declarat sâmbătă Papa Francisc, avertizând că încercarea de a impune o viziune uniformă favorizează frustrarea și violența, scrie Reuters.
Adresându-se unei adunări pentru pace într-un amfiteatru roman din orașul Verona, în nordul Italiei, Papa a spus că oamenii trebuie să învețe cum să gestioneze conflictele înainte ca acestea să scape de sub control, dar și să recunoască faptul că a avea opinii diferite este sănătos.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!