13.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInternaționalPutin şi Tokaev promit să întărească 'prietenia' ruso-kazahă

Putin şi Tokaev promit să întărească ‘prietenia’ ruso-kazahă

‘Voi face tot posibilul pentru a întări şi mai mult potenţialul deja atins de prietenie între popoarele noastre’, a declarat Tokaev, aflat la Moscova în prima sa vizită oficială în străinătate, la două săptămâni după demisia neaşteptată a predecesorului său, Nursultan Nazarbaev.

Tokaev a elogiat relaţiile ‘exemplare’ între Rusia şi Kazahstan în vremea lui Nazarbaev, care a condus această fostă republică sovietică din Asia Centrală vreme de trei decenii.

‘Propunem să avansăm spre noi forme de colaborare’, a menţionat preşedintele rus după întâlnire, precizând că ‘înţelege prin aceasta, înainte de toate, construirea unei centrale nucleare în Kazahstan cu tehnologii ruseşti’.

Kazahstan, cel mai mare producător mondial de uraniu, are în plan construirea primei sale centrale nucleare, cu ajutor mai ales din partea Rusiei.

Aceasta a început anul trecut lucrările la o centrală nucleară în Uzbekistan, prima din Asia Centrală.

Putin a salutat, de asemenea, întărirea legăturilor militare între Rusia şi Kazahstan, menţionând formarea de experţi kazahi în Rusia.

Alegerea de către Tokaev a Rusiei pentru prima sa deplasare în străinătate a fost percepută de numeroşi analişti drept o garanţie de continuitate în politica externă a Kazahstanului, aliat de lungă durată al Moscovei.

Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă