29.8 C
București
vineri, 17 iulie 2026
AcasăSocialSocietateConstruirea unui loc de parcare la Brașov costă 20.000 de euro, anunță...

Construirea unui loc de parcare la Brașov costă 20.000 de euro, anunță primarul

Construirea unui singur loc de parcare etajat, în Brașov, costă 20.000 de euro, a anunțat primarul municipiului, Allen Coliban.

Primarul municipiului Brașov s-a referit la acest subiect într-o dezbatere care s-a desfășurat, în seara de 13 mai, la Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România).

Dezbaterea organizată de AHK a avut ca temă alegerile din anul 2024 și oportunitățile pentru mediul de afaceri din România. În acest context, primarii din câteva mari orașe au expus problemele pe care trebuie să le rezolve. Allen Coliban a precizat că o construire de loc de parcare „pe verticală” a ajuns să coste, în Brașov, 20.000 de euro, ceea ce înseamnă foarte mult pentru administrația locală din Brașov. „La banii ăștia, nu ne-ar ajunge tot bugetul ca să facem locuri de parcare”, a subliniat primarul.

Varianta mult mai ieftină este de a amenaja locuri de parcare tradiționale, pe sol, dar aceasta se exclude întrucât „ar trebui să betonăm tot”, a explicat primarul Coliban.

Municipiul Brașov este aglomerat nu doar din cauza automobilelor localnicilor ci, în mod special, de cele ale turiștilor. Primarul Coliban insistă pentru un proiect care să interzică accesul auto în centrul istoric al municipiului Brașov, cu excepția rezidenților, în perioada weekendurilor și a sărbătorilor. Primarul Coliban anunța acum câteva zile, într-o postare pe facebook, că acest proiect este cerut de locuitorii din cartierul Șchei. Dacă ar fi aprobată această interdicție, ea ar duce la scăderea nivelului de emisii și de poluare sonora din centrul istoric și ar urma tendințele orașelor europene „de a pietonaliza cât mai multe zone centrale”, explica primarul Coliban.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Grindeanu nu mai exclude o alianță PSD-AUR: „Românii trebuie respectați în decizia lor”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că nu mai respinge categoric posibilitatea unei viitoare colaborări guvernamentale cu AUR.Declarația marchează o schimbare de poziție față de...

Cutremur puternic de 7,3 în sudul Mexicului. A fost emisă avertizare de tsunami pentru coastele Mexicului și Guatemalei

Un cutremur puternic cu magnitudinea preliminară de 7,3 s-a produs vineri în sudul Mexicului, fiind resimțit și în țările vecine, Guatemala și El Salvador,...

Grupul media al familiei Trump monetizează postările președintelui. Companiile pot plăti pentru acces înaintea publicului

Trump Media & Technology Group (TMTG), compania controlată în majoritate de familia Trump, a lansat un nou serviciu prin care marile firme de tranzacționare...
Ultima oră
Pe aceeași temă