Ca în fiecare an de 10 Mai, Majestatea Sa Custodele Coroanei și ASR Principele Radu, având alături pe Altețele Lor Regale Principesele Sofia și Maria, au depus flori la bustul Regelui Mihai I, aflat în Piațeta Regelui de pe Șoseaua Kiseleff. Au fost prezenți membri ai Casei Majestății Sale, conform romaniaregala.ro.
În grădina Palatului Elisabeta, Majestatea Sa Custodele Coroanei a găzduit sărbătoarea zilei de 10 Mai, potrivit romaniaregala.ro.
Custodele Coroanei Române, Margareta, şi-a exprimat satisfacţia pentru organizarea, după cinci ani, a tradiţionalului „Garden Party”, în grădina Palatului Elisabeta, cu ocazia sărbătorii naţionale de 10 Mai. „Bine aţi venit la Palatul Elisabeta! Hristos a Înviat! Sunt atât de bucuroasă să vă văd atât de numeroşi astăzi. După patru ani, suntem în sfârşit împreună din nou pentru o sărbătoare naţională, unde toată lumea este împreună. Mă bucur foarte mult şi sper să vă bucuraţi de această zi”, a transmis Custodele Coroanei.
Au fost prezenți 4 000 de români din toate colțurile țării și din Republica Moldova. Au luat parte demnitari reprezentând Parlamentul și Guvernul, membri ai Academiei Române și ai Academiei de Științe a Republicii Moldova, un mare număr de ambasadori străini acreditați la București, precum și personalități marcante din lumea artei, a științei și a sportului. Au fost de față reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române, ai Bisericii Catolice, ai Bisericii Protestante, ai Cultului Mozaic și ai Cultului Musulman din România.
Foto Facebook Familia Regală a României, 10 mai 2024
Și-au dat concursul cu înalt profesionalism Orchestra Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale, Brigada 30 Gardă Mihai Viteazul și Cavaleria Jandarmeriei Naționale.
Au participat furnizori regali, care au oferit musafirilor Familiei Regale din produsele companiilor lor. La dispoziția invitaților a fost pus un stand cu cărți regale de la Curtea Veche Publishing.
Concert regal la Sala Radio cu ocazia Zilei de 10 Mai
Ca în fiecare an, cu ocazia sărbătorii naționale de 10 Mai, Societatea Română de Radiodifuziune a găzduit Concertul Regal la Sala Radio. La concert au luat parte ASR Principesa Sofia și ASR Principesa Maria, conform romaniaregala.ro.
Foto romaniaregala.ro, 10 mai 2024
Concertul s-a bucurat de prezența pe scenă a Orchestrei Naționale Radio, având la pupitru pe dirijorul Nicolae Moldoveanu și ca invitat pe violonistul Remus Azoiței. Repertoriul serii a cuprins Imnul Regal de Eduard Hübsch, Concertul nr. 1 în sol minor pentru vioară de Max Bruch și Dansuri simfonice, op. 45 de Serghei Rahmaninov.
Societatea Română de Radiodifuziune a fost distinsă de Regele Mihai I cu Decorația Regală Nihil Sine Deo în anul 2013, iar Remus Azoiței este ofițer al Ordinului Coroana României din același an.
Primul Concert Regal la Sala Radio a avut loc în anul 2013.
Coroana Română a unit comunitățile de antreprenori din cele două state românești la Forumul Economic de la Chișinău
În perioada 22-23 februarie 2024 în capitala Republicii Moldova s-a desfășurat ediția a doua a Forumului Economic de la Chișinău, aflat sub auspiciile Familiei Regale a României, a transmis organizatorul evenimentului International Business Society-Moldova.
La eveniment au participat experți, profesioniști și lideri de opinie din domeniul de afaceri și cel public din România, Republica Moldova, Italia, Polonia și alte țări, înalți oficiali de la Chișinău și București, reprezentanți ai mediului academic, ai corpului diplomatic etc.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!