19.1 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăInternaționalSUA ar putea condiționa sprijinul pe care îl oferă față de Israel

SUA ar putea condiționa sprijinul pe care îl oferă față de Israel

Convorbirea telefonică dintre Joe Biden şi premierul israelian Benjamin Netanyahu, în cursul căreia preşedintele american a evocat pentru prima dată posibilitatea de a condiţiona sprijinul american pentru Israel, survine pe fondul unei “nemulţumiri tot mai mari” a Washingtonului faţă de aliatul său, a declarat joi un purtător de cuvânt al Casei Albe, relatează AFP, potrivit agerpres.ro.

“Da, există o nemulţumire în creştere”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby, întrebat despre starea de spirit a preşedintelui Joe Biden, în timp ce premierul israelian Benjamin Netanyahu nu a reacţionat până acum la apelurile sale de a acţiona în faţa catastrofei umanitare din Gaza.

Statele Unite au cerut joi Israelului să permită o “creştere spectaculoasă” a ajutorului umanitar pentru Fâşia Gaza, afirmând că doresc să vadă măsuri concrete “în următoarele ore şi zile”.

“Ceea ce aşteptăm şi sperăm să vedem în orele şi zilele următoare este o creştere semnificativă a ajutorului umanitar, deschiderea de noi puncte de trecere şi o reducere a violenţei împotriva civililor şi cu siguranţă a lucrătorilor umanitari”, a subliniat John Kirby.

Guvernele din întreaga lume au condamnat atacul israelian asupra lucrătorilor umanitari străini în Gaza, în timp ce Israelul a anunţat deja că a fost vorba despre o greşeală şi că investighează faptele.

SUA vor trimite nave militare și avioane mai aproape de Israel, potrivit unor surse

Statele Unite vor trimite mai multe nave și avioane militare mai aproape de Israel pentru descurajare și în semn de susținere, au declarat pentru Reuters doi oficiali americani, Washingtonul considerând că ultimul atac al Hamas ar fi putut fi motivat pentru a perturba o potențială normalizare a legăturilor dintre Israel și Arabia Saudită.

Oficialii au vorbit sub rezerva anonimatului.

Luptătorii Hamas au năvălit în orașele israeliene. Duminică, Israelul i-a atacat pe palestinieni cu lovituri aeriene în Gaza, iar sute de persoane ar fi fost ucise de ambele părți. Spirala violențelor amenință să declanșeze un nou război major în Orientul Mijlociu.

Atacul lansat de Hamas în zorii zilei de sâmbătă a reprezentat cea mai mare și cea mai mortală incursiune în Israel de când Egiptul și Siria au lansat un asalt brusc în încercarea de a recupera teritoriile pierdute în războiul de Yom Kippur, în urmă cu 50 de ani.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Când începe termenul de preaviz?

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) din România a emis o decizie care stabilește când începe termenul de preaviz, anunță o știre publicată...

Dan Negru: “Schimbările şi noutăţile au distrus piaţa de televiziune de la noi”

Dan Negru, renumitul realizator TV, a dat startul noului sezon al emisiunii "Jocul cuvintelor" pe Kanal D, aducând în atenția publicului o serie de...

Se oprește apa caldă în patru sectoare ale Capitalei

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunţă că se vor efectua lucrări de înlocuire și de reparații pe conductele rețelei termice primare, în zone din...
Ultima oră
Pe aceeași temă