3.5 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăSocialJustițiePreşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, încă 60 de zile de control judiciar

Preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, încă 60 de zile de control judiciar

Procurorii anticorupţie au prelungit cu încă 60 de zile măsura preventivă a controlului judiciar faţă de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu, au precizat, joi, surse judiciare, potrivit Agerpres.

Potrivit acestora, sub control judiciar rămân în continuare şi sora şi cumnatul lui Dumitrescu, anchetaţi în acelaşi dosar.

Iulian Dumitrescu este cercetat de procurorii anticorupţie pentru luare de mită şi fals în declaraţii şi are interdicţie să îşi exercite funcţia de preşedinte al CJ Prahova.

Tot sub control judiciar sunt cercetate în acest dosar alte două persoane, sora lui Dumitrescu, pentru complicitate la luare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, şi cumnatul acestuia, pentru complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii.

„Inculpatul Dumitrescu Iulian, cu ajutorul persoanei fizice de la pct. 3 (afin al lui Dumitrescu – n.r.) ar fi pretins, în perioada noiembrie-decembrie 2022, unui om de afaceri achiziţionarea în schimbul sumei de 47.500.000 de lei a părţilor sociale deţinute de persoana fizică de la pct. 3 la o societate comercială, valoare supraevaluată faţă de valoarea reală a acestora, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ca preşedinte de Consiliu Judeţean Prahova şi ar fi primit până în data de 04.12.2023, cu ajutorul celor 2 complici, suma totală de 16.210.000 de lei. Una dintre societăţile omului de afaceri ar fi avut la momentul pretinderii în derulare un contract cu CJ Prahova, iar ulterior achiziţionării societăţii comerciale de la persoana fizică de la pct. 3 i s-ar mai fi atribuit un nou contract de lucrări cu beneficiar CJ Prahova”, preciza DNA într-un comunicat de presă.

Ulterior pretinderii, ruda lui Dumitrescu ar fi întocmit în fals un extras de cont în numele societăţii tranzacţionate care cuprindea menţiuni nereale privind soldul iniţial al contului, rulaje şi operaţiuni efectuate pe acest cont în perioada ianuarie-februarie 2023, se arată în comunicat.

„Tot ulterior pretinderii, persoana fizică de la pct. 3, în luna iunie 2023, pentru depunerea la organul fiscal a situaţiilor financiare aferente anului 2022 ale societăţii tranzacţionate ar fi dat o declaraţie necorespunzătoare adevărului. Cei doi complici, deşi nu ar mai fi avut în 2023 nicio calitate oficială în cadrul societăţii tranzacţionate, ar fi continuat să gestioneze sume de bani din unele din conturilor bancare ale acesteia, din care o parte ar fi ajuns în final la Dumitrescu Iulian, sau după caz ar fi fost folosită în beneficiul acestuia”, explică procurorii.

Totodată, au fost depistate nereguli în declaraţiile de avere ale lui Dumitrescu, în sensul că:

– ar fi menţionat o valoare mai mică a dividendelor încasate de soţia sa de la o societate comercială în care aceasta era asociat, nefiind declarată o suma totală de 122.400 de lei;
– nu ar fi menţionat împrumuturi primite direct de la persoana menţionată la pct. 2 în cuantum total de 2.575.000 de lei;
– nu ar fi menţionat suma totală de 3.451.881,82 lei, 50.075 lire sterline şi 24.000 de euro cheltuită în beneficiul său şi al membrilor familiei sale din conturile persoanei fizice menţionată la pct. 2.

„Sumele respective ar fi fost cheltuite preponderent pentru excursii în străinătate şi bunuri de lux achiziţionate din afara ţării, liceu privat, cursuri tenis, chirie într-un complex rezidenţial de lux etc”, mai arată DNA.

În cauză, procurorii au instituit măsuri asigurătorii asupra conturilor bancare ale celor 3 inculpaţi, asupra unui bun imobil aparţinând inculpatului Dumitrescu Iulian şi asupra a 19 imobile aparţinând celor 2 complici.

Potrivit DNA, în dosar se mai efectuează cercetări şi faţă de Vasile Anna-Maria, administrator public al judeţului Prahova şi Preşedinte CA la Distribuţie Energie Electrica România SA cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, în formă continuată, constând în esenţă în aceea că nu a menţionat în 29 de declaraţii de avere două terenuri deţinute de soţul său.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Traian Băsescu spune că Rusia nu va risca folosirea armelor nucleare

Fostul președinte al României, Traian Băsescu a făcut o analiză politică atât a candidaților la alegerile prezidențiale și parlamentare din 2024, cât și...

Ministrul Apărării al Chinei i-a refuzat o întâlnire șefului Pentagonului la o reuniune ASEAN

Ministrul apărării al Chinei, Dong Jun, a refuzat o întâlnire cu şeful Pentagonului, Lloyd Austin, în marja unei reuniuni a ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din...

Ciucă a dat în scris că nu va apăra pe nimeni în fața justiției. Nu l-a nominalizat expres pe Iohannis

Candidatul prezidențial al PNL, Nicolae Ciucă, a semnat în direct, la dezbaterea electorală de la Antena 3 CNN, o hârtie în care spune că...
Ultima oră
Pe aceeași temă