16 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăȘtirile zileiSimona Halep a pierdut la Miami în meciul revenirii în circuitul profesionist:...

Simona Halep a pierdut la Miami în meciul revenirii în circuitul profesionist: 1-6, 6-4, 6-3 cu Paula Badosa

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost învinsă de spaniola Paula Badosa, cu 1-6, 6-4, 6-3, marţi, în prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 8.770.480 de dolari, în meciul său de revenire în circuitul profesionist, după o absenţă de un an şi jumătate, potrivit agerpres.ro.

Halep (32 ani) s-a înclinat după aproape două ore de joc (1 h 58 min), având o evoluţie promiţătoare, în ciuda absenţei sale îndelungate.

Fostul lider mondial a pierdut la zero primul ghem al meciului, dar apoi a jucat excelent în faţa unei adversare care a avut un debut dificil de sezon, cu multe accidentări şi rezultate neconcludente. Halep a câştigat primul set cu un sec 6-1, după un ghem şase extrem de lung (circa 10 minute), în care românca a salvat cinci mingi de break.

Simona Halep a început cu dreptul actul secund, dar apoi comis câteva greşeli şi Badosa (26 ani, 80 WTA) a reuşit să întoarcă scorul, desprinzându-se la 3-1. Jocul a fost echilibrat în continuare, cu erori de ambele părţi, Halep dând semne de oboseală, iar la 5-4 pentru Badosa românca a avut nevoie de îngrijiri medicale la umărul drept, pe care l-a forţat la un vole drive.

În decisiv, jocul a fost echilibrat în primele patru ghemuri (2-2), după care Badosa s-a desprins, profitând de erorile tot mai numeroase ale Simonei Halep, care a părut epuizată în unele momente de efortul depus. Iberica a reuşit să închidă conturile, cu 6-3, în ciuda faptului că în ultimele ghemuri a şchiopătat.

Halep a încheiat cu 5 aşi şi cu nu mai puţin de 10 duble greşeli, în timp ce Badosa a avut 5 aşi şi 6 duble greşeli. Jucătoarea spaniolă a fost net superioară la capitolul winners (mingi direct câştigătoare), cu 35-18, dar a avut şi mai multe erori neforţate, 53-39.

Halep, care începe de la zero în clasamentul WTA, a mai jucat de două ori cu Badosa (80 WTA), câştigând ambele confruntări, ambele în 2022. Românca s-a impus în turul al doilea la Madrid, cu 6-3, 6-1, în primul meci, iar apoi a câştigat la Wimbledon, în optimi, cu 6-1, 6-2.

Simona Halep, beneficiara unui wild card, va primi un cec de 23.250 de dolari şi 10 puncte WTA, graţie cărora va figura în clasamentul WTA publicat în data de 1 aprilie.

Cel mai bun rezultat al Simonei Halep la Miami Open este atingerea semifinalelor în două rânduri, 2015 şi 2019. În 2015 a fost învinsă în penultimul act de americanca Serena Williams, cu 6-2, 4-6, 7-5, iar în 2019 de Karolina Pliskova, cu 7-5, 6-1. Ultima sa participare la turneul din Florida data din 2021, când pierdea în turul al treilea.

Halep nu a mai jucase un meci oficial din 29 august 2022, când era învinsă de ucraineanca Daria Snigur cu 6-2, 0-6, 6-4, în primul tur la US Open, ulterior fiind depistată pozitiv la un control antidoping efectuat la turneul newyorkez.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a admis apelul depus de jucătoarea română de tenis Simona Halep şi i-a redus, pe 5 martie, la nouă luni suspendarea de patru ani dictată de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA).

WTA confirmă că Simona Halep poate reveni imediat în circuitul profesionist

Asociaţia Jucătoarelor de Tenis (WTA) a confirmat marţi seara că românca Simona Halep poate reveni imediat în circuitul profesionist, după ce suspendarea sa de patru ani a fost redusă la nouă luni de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, potrivit agerpres.ro.

”Halep, eligibilă să îşi reia cariera cu efect imediat”, titrează site-ul WTA, care trece în revistă decizia luată de TAS de a-i reduce suspendarea de patru ani.

“WTA respectă procesele care au loc pentru a proteja integritatea sportului şi pentru a oferi un mediu sportiv corect. Astfel, WTA susţine total decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv şi salută revenirea imediată a Simonei în joc”, precizează WTA.

Halep nu a mai jucat un meci oficial de la cel pierdut în primul tur la US Open în 2022.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

În ce condiții ar putea da România un sistem Patriot Ucrainei

Iohannis a declarat că inclusiv liderul de la Casa Albă ”a adus această chestiune în discuție”, iar președintele român a spus că este ”deschis...

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale...

Reprezentanţii Ministerului Energiei au subliniat că preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15%...

Lucrări de infrastructură pe tronsonul Gurasada – Simeria

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA vă informează că în perioada 8 - 14 mai 2024, pe tronsonul GURASADA - SIMERIA se vor executa...
Ultima oră
Pe aceeași temă