România susține Muntenegrul și celelalte țări din Balcanii de Vest împotriva influențelor destabilizatoare ale Rusiei, a declarat președintele Iohannis la întâlnirea avută cu președintele Muntenegrului, Jakov Milatović.
„Ca parteneri în cadrul NATO, am subliniat că este foarte important să construim un spațiu comun al rezilienței împotriva dezinformării și a campaniilor maligne lansate de Federația Rusă. L-am asigurat pe Președintele Milatović că România va continua să sprijine Muntenegru și celelalte state din Balcanii de Vest în eforturile lor de contracarare a influențelor destabilizatoare generate sau încurajate de Federația Rusă”, a precizat președintele Iohannis la declarațiile de presă comune cu președintele Milatović.
Președintele Iohannis a subliniat că România continuă să sprijine intrarea Muntenegrului în UE. „L-am felicitat pe Președintele Milatović pentru progresele făcute de țara sa, de la preluarea mandatului de Președinte, pe calea reformelor necesare în procesul de aderare la Uniunea Europeană și am încurajat continuarea în ritm susținut a implementării reformelor, în vederea finalizării cât mai rapide a procesului de negociere”, a precizat președintele Iohannis. Șeful statului român a spus că omologul său din Muntenegru speră ca țara lui să devină membru în UE în anul 2028. „Am discutat pe larg cu domnul președinte aceste chestiuni și mi-a prezentat ambiția de a face pasul decisiv în 2028. Personal, cred că, dacă toată lumea se străduiește, este un obiectiv realizabil”, a susținut președintele României.
Cei doi șefi de stat au avut o întâlnire la București, la Palatul Cotroceni, în ziua de 12 martie 2024. Ulterior, în aceeași zi, președintele Milatović s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu premierul Marcel Ciolacu.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!