Curtea Supremă a Statelor Unite(SUA) a acceptat miercuri să se sesizeze în problema imunităţii penale invocate de Donald Trump şi să o examineze la sfârşitul lunii aprilie, cu câteva luni înainte de alegerile prezidenţiale, notează AFP, potrivit agerpres.ro.
O Curte de apel federală a respins pe 6 februarie imunitatea penală invocată de fostul preşedinte republican, redeschizând calea procesului său la Washington pentru încercarea de a inversa ilegal rezultatele alegerilor din 2020.
Curtea de apel federală a decis că cererea sa de imunitate nu este susţinută de Constituţie. Donald Trump a sesizat ulterior Curtea Supremă pentru a cere suspendarea deciziei.
Problema imunităţii penale a unui fost preşedinte ale Statelor Unite nu a fost testată niciodată în jurisprudenţa americană, întrucât până la cazul Trump niciun alt preşedinte nu a fost acuzat de o infracţiune.
Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să-i suspende respingerea ce viza orice imunitate penală
Donald Trump a cerut luni Curţii Supreme a Statelor Unite să suspende o decizie de apel prin care îi refuza fostului preşedinte republican orice imunitate penală, transmite AFP, potrivit agerpres.ro.
Pe 6 februarie, o curte de apel federală americană a respins imunitatea penală invocată de Donald Trump, deschizând din nou calea procesului său la Washington pentru încercare de a răsturna ilegal rezultatele alegerilor din 2020.
Toate actele de procedură din acest dosar penal fuseseră suspendate din cauza apelului, ceea ce a determinat-o pe judecătoarea Tanya Chutkan, care va prezida dezbaterile, să anunţe amânarea procesului, programat iniţial pentru 4 martie.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!