In ultimele zile, nu a mai plouat cu lopata, cum ne anuntase nu prea de mult o juna reportera de la televiziune. Totusi, intamplarile minunate de pe meleagurile noastre nu s-au oprit. Astfel, conform unei alte june reportere, un hot a incercat sa scape „cu basma curata”. Spre dezamagirea telespectatorilor, care ar fi vrut mai multe amanunte in aceasta privinta, ceea ce a urmat nu a mai avut legatura cu introducerea, asa ca fiecare si-a imaginat ce-l taia capul: hotul era travestit intr-o hoata cu basma; in basma tinea banii si obiectele de pret; furase o basma pe care spera sa nu o murdareasca pe drum, sa o transporte curata si sa i-o daruiasca iubitei sale in ziua de Dragobete sau de Ziua femeii; hotul facea reclama unui detergent de ultima ora si, furand o basma, intentiona sa i-o inapoieze pagubasei mai curata decat fusese in magazinul de confectii.
Fiindca tot veni vorba de Dragobete, s-a constatat ca ar fi fost mai bine ca aceasta zi sa fie sarbatorita doar in satele unde s-a pastrat firesc, pana ce ar fi disparut, ca multe altele. De cand a fost redescoperita si a incaput pe mana canalelor de televiziune, s-a transformat intr-un jalnic kitsch, poate si fiindca pica la cateva zile dupa Valentine's Day, care, stramutata din locurile de bastina, a devenit un kitsch international. Dar si mai ciudat e ca din scurtul reportaj al celor de la Pro TV reiesea ca sarbatoarea de Dragobete e cunoscuta numai de cei tineri, iar varstnicii nu au auzit de ea, fiind insa la curent cu Valentine's Day! Explicatia este la mintea cocosului: batranii nu ca nu ar mai fi vrut sa-si aminteasca de anii tineretii, dar cei intrebati de protevei proveneau din zone unde sarbatoarea disparuse cu un veac inainte sau nu existase niciodata in satele lor de bastina. In acelasi timp, tinerii intrebati, chiar daca nu erau din Oltenia sau din vestul Munteniei, unde se mai pastreaza obiceiul autentic, aflasera de Dragobete din presa.
De altfel, folclorul bagat in seama de televiziune, cu exceptia TVR, are poate cea mai cruda soarta din aria culturala. In general, e amestecat pana la imbacsire cu manelele, ca de exemplu la emisiunea „Teo”, de la Pro TV, care e un oribil ghiveci de „divertisment”. Asa „divertisment” fie la ei! Varstnicii isi amintesc, desigur, ce frumoase emisiuni distractive realiza TVR, in pofida cenzurii, pana cand Ceausescu isi iesise de tot din minti si redusese programul la numai doua ore. Chiar si cei tineri pot face o comparatie, vazand cateva dintre acele emisiuni in reluare.
Revenind la folclor, repertoriul multor cantareti care apar acum pe sticla e „marsavit”, cu texte compuse de ei, intr-un aproximativ stil popular, maestri in acest sens fiindu-le Ion Dolanescu si Irina Loghin. Macar acestia au voce. Aproape ca nu lalaie unul dintre cei noi fara sa fie inconjurat de dansatori care se misca in dorul lelii, plictisiti, si care poarta costume din toate zonele etnografice, cum se intampla pe vremuri la „Cantarea Romaniei”. Or fi manelistii cum or fi, dar macar sunt naturali. Poate ca aceasta este una dintre explicatiile privind dinamica manelelor si regresia folclorului autentic.
