13.4 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSocialAdministratieUSR propune ca strada pe care se află Ambasada Rusiei să fie...

USR propune ca strada pe care se află Ambasada Rusiei să fie numită Aleksei Navalnîi

USR Bucureşti va propune o hotărâre de Consiliu General prin care strada Tuberozelor din Sectorul 1, pe care se află secţia consulară a Ambasadei Rusiei, să fie redenumită Aleksei Navalnîi.

Într-un comunicat, USR Bucureşti subliniază că această iniţiativă reprezintă un pas important în sprijinul valorilor democratice şi al drepturilor omului, reafirmând legăturile de solidaritate cu cei care luptă pentru libertate şi justiţie în întreaga lume.

”Redenumirea străzii pe care îşi are sediul consulatul Rusiei în “Strada Aleksei Navalnîi” nu este doar un gest simbolic. Este un mesaj clar că sprijinim lupta pentru libertate, dreptate şi democraţie. Este o expresie a solidarităţii noastre cu toţi cei care, precum Aleksei Navalnîi, îşi riscă libertatea şi chiar viaţa pentru a-şi apăra ţara de corupţie şi autoritarism. Prin acest act onorăm curajul şi sacrificiul lui Navalnîi şi ne afirmăm angajamentul faţă de valorile care stau la baza unei lumi mai juste pentru toţi”, a declarat preşedintele USR Bucureşti, Vlad Voiculescu.

Şi primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunţat pe Facebook iniţiativa de schimbare a numelui străzii.

Iniţial, un proiect depus în aprilie 2022 de Daniel Rigu şi Florin Covaci, consilieri generali USR, cerea modificarea străzii Tuberozelor în Ucraina Liberă, însă propunerea a fost modificată pentru a reflecta sprijinul pentru lupta privind drepturile civile şi democraţia, prin redenumirea străzii în memoria lui Aleksei Navalnîi.

Pentru adoptarea hotărârii este necesar votul majoritar în Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi avizul Prefectului.

”Cetăţenii care sprijină acest proiect pot semna petiţia aici: https://petition.qomon.org/punem-consulatul-rusiei-pe-strada-alexei-navalnii/ pentru a îi convinge şi pe ceilalţi consilieri să voteze propunerea”, informează USR Bucureşti. 

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Ucrainenii au dejucat un plan de asasinare a lui Zelenski chiar în ziua învestirii lui Putin la Moscova

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) anunță destructurarea unei rețele organizate de FSB care a recrutat doi colonei ai serviciilor ucrainene, pentru a-l asasina...

Premierul Netanyahu și șeful CIA, William Burns, au discutat despre o „pauză” în operațiunile militare din sudul Fâșiei Gaza

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu şi şeful CIA, William Burns, au discutat miercuri la Ierusalim despre o posibilă 'pauză' în operaţiunile militare în sudul Fâşiei...

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, trimis în judecată de DNA pentru cumpărare de influență

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, potrivit agerpres.ro. ''Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale...
Ultima oră
Pe aceeași temă