Antrenorul român Răzvan Lucescu și-a prelungit contractul cu PAOK Salonic, conform anunțului făcut vineri pe site-ul clubului. Lucescu, care va împlini 55 de ani pe 17 februarie, este la al doilea mandat la PAOK Salonic, fiind anterior antrenor între 2017 și 2019, revenind în 2021. Cu PAOK, Lucescu a câștigat un titlu de campion al Greciei în 2019, precum și Cupa Greciei de două ori, în 2018 și 2019. În sezonul 2021-2022, echipa sa a ajuns până în sferturile de finală ale Europa Conference League.
„Unele relaţii depăşesc limitele sportului. Unele relaţii devin pe viaţă. PAOK anunţă prelungirea contractului lui Răzvan Lucescu până la 30 iunie 2027”, notează gruparea din Salonic.
PAOK este liderul campionatului, cu 50 de puncte după 21 de etape, urmată la 2 puncte de AEK Atena, la 3 puncte de Panathinaikos şi la 9 puncte de Olympiakos Pireu, notează Agerpres.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!