11.7 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăPoliticăIohannis merge la reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles

Iohannis merge la reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles

Preşedintele Klaus Iohannis se va afla în perioada 31 ianuarie-1 februarie la Bruxelles, unde va participa miercuri, la ceremonia omagială organizată de Comisia Europeană în memoria lui Jacques Delors (20 iulie 1925 – 27 decembrie 2023), fost preşedinte al Comisiei Europene în perioada 1985-1995, urmând ca joi şeful statului să ia parte la reuniunea extraordinară a Consiliului European.

Principala temă de discuţie a reuniunii Consiliului European este obţinerea unui acord la nivelul Uniunii Europene privind principalele elemente ale pachetului de revizuire a Cadrului Financiar Multianual aferent perioadei 2021-2027, mai arată comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

În acest context, cele mai importante decizii vizate sunt cele privind sprijinul pentru Ucraina, pe toate dimensiunile, inclusiv sprijinul militar prin intermediul Facilităţii Europene pentru Pace, în conformitate cu necesităţile Ucrainei.

Preşedintele Klaus Iohannis se va pronunţa pentru o abordare echilibrată şi constructivă, care să permită obţinerea consensului necesar pentru revizuirea Cadrului Financiar Multianual, pe baza elementelor deja agreate cu privire la pachetul de revizuire de către 26 de state membre UE, inclusiv de către România, la reuniunea Consiliului European din decembrie 2023. Obţinerea unui acord la nivelul tuturor celor 27 de state membre UE ar permite ulterior adoptarea rapidă a legislaţiei europene privind sprijinul pentru Ucraina, mai indică sursa citată.

Preşedintele României va pleda ferm ca Ucraina să rămână o prioritate de vârf pe agenda Uniunii Europene şi, în acest sens, va sublinia faptul că sprijinul pentru Ucraina, sub toate formele sale, trebuie să continue şi să aibă o predictibilitate sporită, atât din punct de vedere financiar, cât şi militar.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Marcel Ciolacu se declară mândru: “Chiar e o premieră pentru România”

Premierul Marcel Ciolacu, liderul Partidului Social Democrat (PSD), a făcut declarații vineri, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la Brăila, abordând o întrebare...

Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, vine în România

Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, se va deplasa în România pentru o vizită de două zile, în perioada 13-14 mai 2024.  Luni, 13 mai,...

Declin demografic în România. Numărul de nașteri scade

Declinul demografic în România devine tot mai evident, cu un număr tot mai mic de nașteri înregistrat în primele trei luni ale acestui an,...
Ultima oră
Pe aceeași temă