9.3 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoAvertisment de la Eduard Hellvig, fost director SRI. Falșii naționaliști din România...

Avertisment de la Eduard Hellvig, fost director SRI. Falșii naționaliști din România și din Ungaria fac jocul lui Putin

Eduard Hellvig, fostul director al SRI, avertizează că unii politicieni din România și din Ungaria agită „făclia naționalistă” cu privire la așa-zisa recuperare a unor teritorii din Ucraina, cu sau fără a fi conștienți că această poziție anti-Ucraina vine în avantajul Rusiei lui Putin.

Eduard Hellvig, fostul director al SRI și, anterior acestei funcții, fost politician de vârf în PNL, lansează un avertisment public referitor la acei politicieni, din România și din Ungaria, care, sub masca naționalismului, cer recuperarea unor teritorii aflate acum în Ucraina. Din România, Hellvig se referă concret la senatorul Claudiu Târziu, care este președintele Consiliului Național de Conducere al partidului AUR. Din Ungaria, Hellvig îl indică pe László Torocskai, liderul partidului Mi Hazánk („Patria noastră”), partid considerat de extremă dreapta. Târziu și Torocskai au făcut declarații în care cer ca România și, respectiv, Ungaria să revendice teritorii din Ucraina. Eduard Hellvig semnalează o stranie coincidență – aceea că Torocskai a lansat această revendicare, în favoarea Ungariei, la doar 24 de ore după ce Târziu formulase o revendicare similară, în favoarea României.

„Zilele trecute, un domn a cuvântat despre nevoia de a avea bune relații de cooperare cu Rusia și despre cum ar trebui ca noi, România, să mergem să recuperăm teritorii de la Ucraina aflată în corzi (…). Domnul Târziu se joacă cinic cu o temă fierbinte, despre care știe foarte bine că este o fantezie. Din agitarea făcliei naționaliste, pe el îl avantajează de minune agitația, nicidecum idea națională. Pentru că din agitație își extrage știri, expunere și bazin electoral (…). Există însă o trompetă improbabilă care este totuși în armonie cu dl Târziu. László Torocskai, omologul său de la Budapesta, care, coincidență, la 24 de ore după, declară că Ungaria trebuie să recupereze teritorii de la Ucraina”, a menționat Eduard Hellvig într-o postare pe rețeaua X (Twitter).

Fostul director al SRI sugerează că Claudiu Târziu și László Torocskai ar fi emis, aproape simultan, aceste declarații revendicative la adresa Ucrainei, nu din proprie inițiativă, ci ca urmare a unui mesaj de genul celor care se pot trimite pe mail, simultan către mai mulți destinatari. „Când s-a regăsit în cuget, simțiri și punctaj cu politicianul maghiar, dl Târziu era în Cc sau în Bcc?”, se întreabă, ironic, Eduard Hellvig.

În Ungaria, publicația Krónika a semnalat, și ea, simultaneitatea și similitudinea punctelor de vedere pe care le-au exprimat Claudiu Târziu și László Torocskai. Articolul din publicația maghiară, publicat la 28 ianuarie 2024, se intitulează „Ca și AUR în România, Mi Hazánk ar anexa teritorii din Ucraina pentru Ungaria”. Declarația politicianului László Torocskai fusese următoarea: „Dacă suveranitatea statală a Ucrainei va înceta să mai existe din cauza războiului (cu Rusia – n.n.), partidul parlamentar Mi Hazánk va revendica Transcarpatia”. Un element aparent amuzant este că Transcarpatia, regiune din Ucraina, pare să fie revendicată și de László Torocskai pentru Ungaria dar și de Claudiu Târziu pentru România.

Discursul senatorului Claudiu Târziu, pe care-l incriminează Eduard Hellvig, fusese rostit la Iași, într-o conferință dedicată zilei de 24 ianuarie – când România a sărbătorit Unirea Principatelor. După ce i-a fost criticat discursul, senatorul AUR a avut o replică acidă: „Am stîrnit cuibul de viespi. Comisarii globalismului au sărit ca arși după declarațiile mele privind idealul reîntregirii”.

„Nu vom fi suverani cu adevărat decât după ce vom reîntregi statul român în granițele lui firești. Basarabia nu poate fi uitată, trebuie să vină acasă. Bucovina de Nord nu poate fi uitată, sudul Basarabiei nu poate fi uitat, ținutul Herța, Transcarpatia, tot ce a fost și este al națiunii române trebuie să se întoarcă în granițele statului”

Claudiu Târziu,

Senator AUR

Eduard Hellvig atrage atenția că emiterea unor revendicări de teritorii față de Ucraina, așa cum au procedat Claudiu Târziu și László Torocskai, servește intereselor lui Vladimir Putin, care poate susține, acum, că nu doar Rusia ci și alte țări au nemulțumiri față de Ucraina și, drept urmare, războiul pe care-l duce Rusia împotriva Ucrainei ar fi legitim.

„Un domn a cuvântat despre nevoia de a avea bune relații de cooperare cu Rusia și despre cum ar trebui ca noi, România, să mergem să recuperăm teritorii de la Ucraina aflată în corzi. Bineînțeles, discursul îi convine cel mai mult lui Vladimir Putin: Uite, lume, o grămadă de țări sunt nemulțumite, ca atare războiul nostru este justificat”

Eduard Hellvig,

Fost director SRI

Hellvig amintește că o persoană care transmite mesaje în avantajul adversarului, fără a le analiza prea mult, se numește „idiot util”, dar subliniază că „Claudiu Târziu nu este idiot”.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

HoReCa și agențiile de turism cer menținerea tichetelor de vacanță: „Nu distrugeți turismul românesc!”

Reprezentanții industriei HoReCa și ai agențiilor de turism solicită Guvernului să renunțe la eliminarea tichetelor de vacanță, o măsură prevăzută într-un proiect de ordonanță...

HoReCa și agențiile de turism cer menținerea tichetelor de vacanță: „Nu distrugeți turismul românesc!”

Reprezentanții industriei HoReCa și ai agențiilor de turism solicită Guvernului să renunțe la eliminarea tichetelor de vacanță, o măsură prevăzută într-un proiect de ordonanță...

Sferturile Cupei României Betano. Tabloul complet

Faza grupelor Cupei României Betano, ediția 2024-2025, s-a încheiat, dar configurarea completă a sferturilor de finală depinde de desfășurarea a două meciuri de baraj...
Ultima oră
Pe aceeași temă