34.6 C
București
miercuri, 1 iulie 2026
AcasăPoliticăFermierii loviți de secetă vor putea amâna ratele la bănci

Fermierii loviți de secetă vor putea amâna ratele la bănci

Guvernul a adoptat joi o ordonanță de urgență menită să ofere sprijin producătorilor agricoli afectați de secetă. Potrivit declarațiilor purtătorului de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, producătorii agricoli care au încheiat contracte de credit și leasing vor putea solicita suspendarea ratelor la bănci. Această măsură, care vizează amânarea plății ratelor până la 31 decembrie 2024, a primit avizul Băncii Naționale a României.

Actul normativ, propus de Ministerul Agriculturii și analizat pe agenda de joi a Guvernului, are în vedere recunoașterea secetei pedologice din 2023 ca fenomen meteorologic nefavorabil asimilat unei calamități naturale în agricultură. Măsura adoptată constă într-un moratoriu în contractele de credit și leasing ale producătorilor agricoli, permitându-le acestora să solicite suspendarea plății unor obligații contractuale pentru o perioadă de până la 12 luni.

Beneficiarii acestei Ordonanțe de Urgență sunt producătorii agricoli care au încheiat contracte de credit sau leasing cu instituții de credit sau instituții financiare nebancare, cu condiția ca creditorul să nu fi declarat scadența anticipată înainte de intrarea în vigoare a ordonanței.

Fermierii afectați de seceta pedologică vor putea solicita băncilor suspendarea obligației de plată a creanțelor restante acumulate, inclusiv a ratelor scadente pentru împrumuturi, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane. De asemenea, debitorii ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect de situația gravă generată de calamitatea naturală pot beneficia de aceste măsuri, prezentând creditorilor procese-verbale de constatare și evaluare a pagubelor în conformitate cu ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.

Această inițiativă vine în sprijinul comunității agricole, oferindu-le un suport financiar temporar în fața dificultăților cauzate de secetă.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

ANAF organizează noi webinarii pentru contribuabili în luna iulie. Cum se fac înscrierile

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) continuă seria webinariilor dedicate contribuabililor și anunță programul sesiunilor online organizate în luna iulie 2026.Participarea este gratuită, iar...

Irina Begu a vorbit despre retragere! Răspunsul emoționant după eliminarea de la Wimbledon

Irina Begu a explicat că nu este pregătită să ia o decizie privind retragerea din tenis, după înfrângerea suferită în primul tur al turneului...

ANRE schimbă regulile pe piața energiei: alerte la consum, conturi online gratuite și mai multă transparență pentru clienți

Una dintre principalele noutăți este obligativitatea transmiterii unei notificări, atunci când consumatorii ating 80% din consumul lunar estimatAutoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei...
Ultima oră
Pe aceeași temă