-2 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăVideoProtestatarii cer anularea alegerilor din Serbia

Protestatarii cer anularea alegerilor din Serbia

Mii de persoane s-au adunat într-o piață din centrul Belgradului, sâmbătă (30 decembrie), în cel mai mare protest de până acum față de rezultatele alegerilor parlamentare și municipale din 17 decembrie, pe care manifestanții doresc să fie anulate, potrivit Reuters.

Marinika Tepic, aflată în greva foamei, a vorbit cu mulțimea de pe scenă cu ajutorul a doi colegi. „Aceste alegeri trebuie anulate”, a spus ea. Partidul lui Tepic, Serbia Împotriva Violenței, care s-a clasat pe locul al doilea în alegerile generale, a acuzat Partidul Progresist Sârb (SNS) la guvernare de fraudă la vot pe scară largă, pe care autoritățile o neagă.

SNS a câștigat 46,72% din voturi la alegerile parlamentare anticipate din 17 decembrie, potrivit rezultatelor preliminare ale comisiei electorale de stat. Serbia Împotriva Violenței s-a clasat pe locul al doilea în alegeri, cu 23,56% din voturi.

Partidul Socialist din Serbia a fost al treilea cu 6,56%. Rezultatele complete ale alegerilor nu vor fi publicate decât de abia luna viitoare.

Mii de persoane protestează la Belgrad împotriva rezultatului alegerilor din Serbia

Câteva mii de persoane s-au adunat luni în fața clădirii comisiei electorale centrale din Belgrad pentru a protesta împotriva alegerilor de la începutul acestei luni, despre care monitorii internaționali le considerau nedrepte, potrivit Reuters.

Mii de sârbi au ieșit luni pe străzile capitalei, Belgrad, protestând împotriva rezultatelor unor alegeri despre care monitorii internaționali le-au considerat nedrepte. În cursul zilei, studenții au blocat străzile, în afara clădirilor ministerului, lovind în vase și scandând „Dezvăluiți listele de vot!”

Protestatarii cer o inspecție a listelor alegătorilor pentru alegerile parlamentare anticipate care au avut loc weekend-ul trecut, în care Partidul Progresist Sârb (SNS), de la guvernare, a câștigat din nou puterea cu peste 46% din voturi, potrivit rezultatelor preliminare ale comisiei electorale de stat.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă