8.4 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăCreștere a numărului de insolvențe în primele 11 luni ale anului. Care...

Creștere a numărului de insolvențe în primele 11 luni ale anului. Care sunt cele mai afectate domenii

Un raport al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) a relevat faptul că numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă în primele 11 luni din 2023 a crescut cu 0,98% comparativ cu perioada similară a anului trecut, fiind înregistrate 6.081 de insolvenţe.

Conform ONRC, cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 1.187, număr în creştere cu 14,13% faţă de perioada ianuarie-noiembrie 2022.

Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Bihor, cu 529 insolvenţe (plus 5,17%), Cluj – 359 (minus 16,32%), Timiş – 300 (plus 14,94%) şi Constanţa – 284 (plus 24,56%).

Cele mai puţine insolvenţe s-au consemnat în judeţele Covasna – 21 (minus 25%), Harghita – 28 (plus 7,69%), Botoşani – 31 (plus 34,78%) şi Mehedinţi – 35 (minus 23,91%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 1.630 (minus 1,15% comparativ cu perioada ianuarie-noiembrie 2022), construcţii – 1.208 (plus 3,6%) şi în industria prelucrătoare – 729 (minus 4,46%).

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cele mai citite

Ministrul Apărării al Chinei i-a refuzat o întâlnire șefului Pentagonului la o reuniune ASEAN

Ministrul apărării al Chinei, Dong Jun, a refuzat o întâlnire cu şeful Pentagonului, Lloyd Austin, în marja unei reuniuni a ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din...

Virgil Guran(PNL): Chiar atât de proşti ne credeţi, că mergem să comandăm o manea?

Vicepreşedintele PNL Virgil Guran, lider al filialei liberale din Dâmboviţa, a declarat miercuri, la o întâlnire electorală la Târgovişte, că PNL nu a comandat...

Elena Lasconi dezvăluie ce le-ar cere lui Putin și lui Trump dacă s-ar vedea cu ei

Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, a fost întrebată, miercuri seara, în emisiunea electorală „Alege ce urmează!“ de la Antena 1, ce ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă