20.8 C
București
sâmbătă, 11 iulie 2026
AcasăPoliticăAmbasadorul Rusiei la București a fost convocat la MAE

Ambasadorul Rusiei la București a fost convocat la MAE

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Valeri Kuzmin, a fost convocat, joi, la Ministerul Afacerilor Externe (MAE), după ce o dronă a căzut, în noaptea de miercuri spre joi, în apropierea localităţii Grindu, potrivit agerpres.ro.

În acest context, secretarul de stat pentru Afaceri Strategice Iulian Fota a transmis protestul ferm al autorităţilor române faţă de noul incidentul generat de prăbuşirea necontrolată a unei drone utilizate în atacul asupra infrastructurii portuare ucrainene, potrivit unui comunicat de presă al MAE.

Oficialul român a solicitat ferm părţii ruse să oprească imediat atacurile împotriva infrastructurii portuare ucrainene, care pun în pericol securitatea naţională a României şi siguranţa transporturilor de cereale din Ucraina prin porturile de la Dunăre şi Marea Neagră.

Secretarul de stat a condamnat cu fermitate acţiunile părţii ruse de escaladare a situaţiei de securitate în regiune. Atacurile Federaţiei Ruse împotriva infrastructurii civile ucrainene reprezintă crime de război, se mai arată în comunicat.

Primar satul Grindu, Tulcea: Populaţia nu are unde să se adăpostească în caz de necesitate

Tulcenii din satul Grindu nu s-au speriat, în noaptea de miercuri spre joi, din cauza dronei care a căzut la o distanţă de aproape patru kilometri de localitate, susţine primarul comunei Neculai Neagu, care a adăugat că populaţia nu are unde să se adăpostească în caz de necesitate, potrivit agerpres.ro.

Primarul Neculai Neagu a declarat că în dimineaţa zilei de joi s-a întâlnit cu mai mulţi oameni din localitate, însă niciunul dintre ei nu şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la atacurile ruseşti din noaptea precedentă asupra porturilor ucrainene şi a menţionat că nu au vreun adăpost civil.

“Dacă o luăm aşa, nu am văzut nici în România adăposturi, d-apoi în mediul rural, într-o comună săracă, uitată de Iisus, unde avem un drum dezastruos în legătură cu lumea civilizată. Unde să se adăpostească? Dacă pe timpul comunismului se făceau blocuri cu adăposturi, acum în acele adăposturi sunt butoaie, iar în mediul rural singurele adăposturi ar fi la cetăţeni, în beciuri. Nu există vreun adăpost în mediul rural făcut de cineva. Nu mulţi cetăţeni au avut posibilitatea să-şi facă un beci, pentru că e vorba de nişte costuri”, a afirmat primarul comunei Grindu.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Horoscop 11 iulie 2026. Oportunități în carieră pentru unele zodii, iar altele sunt sfătuite să evite deciziile luate în grabă

Horoscopul pentru 11 iulie 2026 aduce mesaje despre răbdare, încredere în intuiție și alegeri făcute cu atenție. Unele zodii pot face pași importanți în...

Horoscop 11 iulie 2026. Oportunități în carieră pentru unele zodii, iar altele sunt sfătuite să evite deciziile luate în grabă

Horoscopul pentru 11 iulie 2026 aduce mesaje despre răbdare, încredere în intuiție și alegeri făcute cu atenție. Unele zodii pot face pași importanți în...

Ciocniri violente la Liov pe fondul recrutării militare. Autoritățile ucrainene au deschis anchete

Autoritățile ucrainene au deschis joi anchete după incidentele violente produse la Liov, unde un grup de persoane a atacat ofițeri responsabili cu recrutarea militară.Potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă