9.5 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăOp & EdOpiniiDoar un alt ministru slugarnic mafiei

Doar un alt ministru slugarnic mafiei

Încă de când se coceau legile “României Educate”, menite să dea lovitura fatală școlii românești, am argumentat de ce noua legislație din sistemul de învățământ superior este scrisă de și pentru capii mafiei universitare.

Vorbim despre politruci parveniți plasați strategic de partide în fruntea marilor universități de stat, dar care se dovedesc și incompetenți.

Au toate pârghiile, însă tot își prind degetele când fură, dar noroc că are cine să-i spele, chiar din fruntea Ministerului Educației.

Așa s-au învârtit în jurul cozii și când au elaborat Legea învățământului superior, când rectorul Universității din București, Marian Preda, victorios din nou în alegerile pentru un nou mandat, scria noua legislație în biroul fostului ministru Sorin Cîmpeanu.

Legat de Preda, am arătat aranjamentele prin care l-a instalat fără nicio competiție pe fostul purtător de cuvânt al lui Băsescu, Bogdan Oprea, referent la rectorat.

A fost sesizat ministerul Ligiei Deca în acest caz și ce a făcut trimisa lui Iohannis la Educație cu raportul?

L-a folosit la orice altceva decât la pedepsirea celor care au călcat în picioare tot ce înseamnă regulile unei democrații!

Într-un raport întocmit tot de oameni ai lui Marian Preda s-au identificat mai multe încălcări ale legislației în vigoare, dar Ligia Deca a considerat că nu e o problemă.

Bogdan Oprea, care-și anunța victoria cu mai multe luni înainte de lansarea concursului a fost iertat pentru că a folosit scuza “n-am știut”.

Nu ar trebui să ne surprindă însă inferioritatea unui ministru în fața unui rector care i-a scris legea cu care acum se mândrește și ea și părintele de la Cotroceni.

Așa că Marian Preda a fost lăsat să-și păstreze “licuriciul” pe care și l-a adus în echipă călcând în picioare legislația și principiile democratice, iar Ligia Deca va continua să aibă lăudători, măcar în rândurile mafiei universitare.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Pe eJobs sunt afișate salariile pentru pozițiile care se scot în piață la angajare

Uniunea Europeană a decis, recent, termenul limită până la care angajatorii vor fi obligaţi să publice salariile pentru toate poziţiile pe care le scot...

Attila Varga, judecător la CCR, a fost internat în stare gravă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

Judecătorul Varga Attila de la Curtea Constituţională a României a fost internat, miercuri, în stare gravă, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, au precizat...

Motivul pentru care un pacient stă neoperat de 10 zile la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Un pacient internat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia așteaptă de 10 zile să fie operat după ce și-a rupt piciorul în urma unei...
Ultima oră
Pe aceeași temă