6.3 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSocialEvenimentExplozie într-o locuință, din cauza acumulărilor de gaze, cu toate că nu...

Explozie într-o locuință, din cauza acumulărilor de gaze, cu toate că nu era racordată la rețea și butelia era închisă

Un tânăr de 29 de ani şi două femei, cu vârste de 41, respectiv 64 de ani, au fost transportaţi la spital, cu arsuri la nivelul feţei şi membrelor, în urma unei explozii care s-a produs în casa lor situată în municipiul Giurgiu, deşi locuinţa nu era racordată la reţeaua de gaze, iar butelia era închisă.

„ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe strada Soarelui, din municipiul Giurgiu în urma producerii unei explozii. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere, o descarcerare, o ambulanţă SMURD şi două SAJ. Salvatorii ajunşi la faţa locului au constatat că trei persoane au suferit arsuri în urma unei explozii care nu a fost urmată de un incendiu, iar locuinţa nu era racordată la reţeaua de gaze, butelia folosită în casa respectivă fiind găsită închisă”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Giurgiu.

La acest caz a fost solicitată şi prezenţa unei echipe de la furnizorul de gaze pentru a efectua verificări, deoarece locuinţa vecină era racordată la reţea. În urma măsurătorilor efectuate, valorile de detecţie au fost normale.

Persoanele rănite, un tânăr în vârstă de 29 de ani şi două femei, cu vârste de 41, respectiv 64 de ani, au fost transportaţi la spital, cu arsuri la nivelul feţei şi membrelor.

În urma exploziei, au fost afectate două camere şi holul locuinţei.

Potrivit pompierilor, cel mai probabil, explozia s-a produs din cauza unei acumulări de gaze, în momentul în care una dintre persoanele rănite a pornit aerul condiţionat.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenţia autorităţilor competente pentru cercetări.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Val de atacuri cu drone în Rusia: Aeroporturi închise temporar

Rusia se confruntă cu un nou val de atacuri cu drone lansate de Ucraina, care a dus la întreruperea temporară a operațiunilor pe aeroporturile...

Dan Șucu a avut numele conspirativ „Mircea Crișan”. Ce a făcut în urma angajamentului cu Securitatea din 16.08.1984

În 2015, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) prezenta o adeverință cu extrase din multiple dosare despre legăturile lui Dan Viorel Șucu cu...

Firma Kensington Communication, plătită de PNL, l-a promovat pe Călin Georgescu pe Tik Tok. Firma se apără și a depus plângere penală pentru deturnarea,...

„Kensington Communication va depune o plângere penală pentru ca organele abilitate să cerceteze deturnarea, atacarea cu boţi și/sau clonarea campaniei realizate de Kensington, la...
Ultima oră
Pe aceeași temă