13.2 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăSpecialLa Botosani cresc frumos copiii lumii de maine

La Botosani cresc frumos copiii lumii de maine

Directorul scolii la care invata si profesoara ei de geografie, Rodica Basno, spune despre Andra Cezara Olaru ca este "un copil exceptional, un fenomen care s-a conjugat dintr-o inteligenta sclipitoare si educatia primita de la parinti in spiritul muncii”. Cuvintele nu sunt departe de adevar pentru ca tanara, aparent timida, dar cu serioase inclinatii spre comunicare, este in prezent singura absolventa din Botosani care nu va avea nici o emotie la admiterea in liceu. 10 pe linie la Testele Nationale si aceeasi nota maxima in toti anii de studiu. Dar performantele Andrei nu se opresc aici. Viitorul "boboc” este unul din olimpicii merituosi ai Romaniei. Numai in clasa a VII-a tanara absolventa a obtinut trei locuri I la faza nationala de la limba engleza, limba romana si chimie si un loc III la olimpiada nationala de biologie. Meritul este cu siguranta numai al ei, iar mandria ramane a profesorilor sai. Aceste realizari sunt pentru Andra "incununarea tuturor eforturilor depuse, o multumire sufleteasca…”, dar succesul nu sta in "ore si zile cu capul in carti”. Totul pentru viitoarea liceeana sta in modul in care iti organizezi timpul. "Nu acord foarte mult timp pe zi studiului pentru ca, daca stii sa-ti organizezi timpul, iti faci loc pentru mai multe”, spune Andra Olaru. A avut insa ambitia de a nu da inapoi. De la prima coronita le-a vrut si pe celelalte si a reusit pentru ca si-a dorit. "A fost ambitia mea si am acordat atentie fiecarui obiect in parte. O data ce am inceput cu 10, nu puteam sa renunt, nu puteam sa cobor stacheta”.

Viitorul se afla dincolo de granite

"As vrea sa studiez in strainatate pentru ca in Romania valorile nu sunt respectate…” Pe langa scoala, Andra petrece foarte mult timp pe terenul de sport. Inca de la sase ani practica tenisul de camp. Are si aici cateva performante demne de lauda, dar sportul alb ramane pentru tanara de numai 15 ani "cel mai bun mod de relaxare”. Ii place si muzica, de altfel este posesoarea unui pian. Era in clasa a II-a cand Andra-Cezara a obtinut premiul al II-lea la un concurs. Ii plac plimbarile, ii place Macedonski, se uita la televizor, ii place lumea virtuala, exact ca unui tanar normal de varsta ei. Recunoaste ca s-ar uita mai des la televizor, dar "nu prea am la ce sa ma uit”. Despre viitor Andra stie inca de pe acum ca i-ar placea sa studieze dincolo de granita, pentru ca Romania de azi nu e prea generoasa cu tinerii si statutul lor. S-ar intoarce doar daca ar primi o oferta mai buna, ceea ce inseamna, in opinia ei, "sa-mi placa ceea ce fac si sa devin recunoscuta in domeniul in care lucrez…”. Din toamna va fi cu siguranta la Colegiul Mihai Eminescu, la profilul matematica-informatica, nu pentru ca ii place in mod deosebit, dar ii ofera "un orizont mai larg” dupa ce va termina. Andra spera in continuare la media 10, chiar daca va schimba profesorii. Macar va incerca, dar la cata ambitie a dovedit pana acum are toate sansele de a fi performer si mai departe.

Cele mai citite

Nicușor Dan recunoaște că „am fost relativ relaxaţi” în fața ciclonului din weekend

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, luni seară, că ”am fost relativ relaxaţi” când a venit ciclonul în weekend, deoarece sistemul de...

Doi pensionari români, prinși de vameși pe aeroportul din Munchen cu bijuterii de 650.000 de euro

Doi pensionari români au fost prinși cu bijuterii de 650.000 de euro pe Aeroportul din Munchen. Vameșii au observat, inițial, un ceas de lux...

Anul agricol 2024, excelent pentru producția de prune, dar provocările persistă în valorificarea ţuicii româneşti

Anul agricol 2024 a adus o recoltă generoasă de prune, în special pentru soiurile de vară și livezile situate în zonele de câmpie, unde...
Ultima oră
Pe aceeași temă