FCSB a învins-o cu scorul de 2-1 pe FCU Craiova și a obținut astfel prima victorie pe teren propriu după o pauză de două luni.
Roș-albaștrii conduceau cu 2-0 în minutul 12, după reușitele lui Florinel Coman și Darius Olaru (penalty). În repriza secundă, Valentin Crețu a primit cartonașul roșu pentru o intrare cu talpa, iar Vladislav Blănuță a redus din diferență, în minutul 65, insuficient pentru ca oltenii să obțină vreun punct.
Grație acestui succes, FCSB rămâne lider, cu trei puncte peste CFR Cluj. Pentru formația pregătită de Elias Charalambous urmează marele derby cu Dinamo, programat pe Arena Națională, după pauza pentru meciurile echipelor naționale.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!