Echipa de tenis feminin a Canadei s-a calificat în semifinalele Billie Jean King Cup, după ce a trecut de Polonia cu scorul de 3-0, la Sevilla.
Marina Stakusic (319 WTA) a învins-o în trei seturi pe Magdalena Frech 79 (WTA), cu 4-6, 7-5, 6-3, Leylah Fernandez (35 WTA) a dispus de Magda Linette (23 WTA) cu 6-2, 6-3, în timp ce la dublu Eugenie Bouchard şi Gabriela Dabrowski s-au impus în faţa perechii Weronika Falkowska/Katarzyna Kawa cu 6-2, 6-3.
Pentru al doilea an la rând, Polonia nu a contat pe Iga Swiatek, care luni a câştigat Turneul Campioanelor şi a revenit în fruntea clasamentului WTA.
În primul meci din grupă, Canada învinsese Spania tot cu 3-0.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!